Şcoală de vară în Parohia Valea Bisericii-Orleşti
Sectorul de tineret şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Râmnicului a pregătit pentru această perioadă o serie de activităţi recreative pentru tineri. Între acestea se numără şi Şcoala de vară a Parohiei Valea Bisericii-Orleşti, din Protoieria Drăgășani, coordonată de pr. Luca-Georgian Sîia.
La inițiativa preotului Luca-Georgian Sîia, de la Parohia Valea Bisericii-Orlești, împreună cu profesorul Dragoș-Teodor Zaharia, președintele Asociației „Hrană pentru Trup și Suflet”-Orlești, s-a încheiat un protocol de colaborare între mai multe instituții, în vederea organizării celei de-a treia ediții a Școlii de vară „Sfântul Evanghelist Luca”, pe parcursul lunii iulie, anul curent. În acest demers, un rol deosebit îl are „Grupul parohial de inițiativă în educație și timp liber de calitate”, alcătuit la parohia din Orlești din tineri, cadre didactice, personal din administrația locală, membri ai Comitetului parohial, îndrumați de preotul paroh. Astfel, în acest an sunt implicate în acest proiect de vacanță șase școli generale - Orlești, Scundu, Ionești, Prundeni, iar din municipiul Drăgășani, școlile „Tudor Vladimirescu” și „Nicolae Bălcescu”, alături de trei parohii: Valea Bisericii și Silea din Orlești, Blejani din Scundu.
Activitatea va fi susținută atât de consiliile locale ale localităților menționate, prin punerea la dispoziția organizatorilor a căminelor culturale și a altor spații locative, cât și de Fundația World Vision România, Biroul Zonal Vâlcea, care dăruiește copiilor materiale de lucru.
Se estimează aproximativ 130 de copii participanți, îndrumați de 18 cadre didactice voluntare, preoți și 17 tineri liceeni sau studenți care se vor implica voluntar în desfășurarea activităților de tip „atelier de lucru”. Programul va începe cu deschiderea oficială și slujba de Te Deum la Căminul Cultural din Orlești, urmate de o piesă de teatru cu valențe educative, prezentată de Trupa de teatru „Constantin Popian” a Arhiepiscopiei Râmnicului, sâmbătă, 1 iulie, ora 10:00.
Ca și în anii precedenți, bucuria copiilor va fi deplină prin modul de lucru în echipă, într-o permanentă comunicare la diversele ateliere: limba română, matematică, chimie și fizică, limbi străine, concursuri sportive, jocuri în mijlocul naturii, dezvoltare personală, muzică corală și instrumentală, ansamblu de dansuri populare, teatru, lucru meșteșugăresc, pictură și desen, atelier culinar, excursii și orientare geografică. Toată această activitate a copiilor va fi prezentată într-un spectacol de final părinților și tuturor celor care vor dori să vadă rezultatele și concluziile unui deosebit proiect catehetic-educațional de vacanță, ce reunește în mod practic familia, biserica și școala.