Şcoală de vară la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Suceava

Data: 25 Iulie 2019

Se împlinesc 10 ani de când la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Cartierul Burdujeni, al Sucevei, un grup de tineri organizau ceea ce noi am numit atunci „Şcoală de vara”, de fapt un mod de a petrece câteva zile împreună, după programul liturgic, prin discuţii, prezentări, vizionări de filme şi excursie. Şi pentru că acea primă experienţă a produs încântare, ne-am străduit s-o reedităm în fiecare an, în forme tot mai complexe.

Şi iată-ne ajunşi la a zecea ediţie. Activităţile au debutat luni, 22 iulie 2019, cu o prezentare în imagini a ediţiilor anterioare, prilej de a ne aminti şi de a povesti participanţilor de acum experienţe din trecut. Am continuat apoi cu prima activitate - devenită tradiţie - activitatea de încurajare a lecturii: „Prezintă o carte!”. Şi iarăşi ne-am bucurat să constatăm că majoritatea copiilor participanţi au avut ce povesti...

Tot luni a început şi atelierul de încondeiat ouă, nou în programul nostru.

Precizăm faptul că ediţia din acest an, a X-a, poartă titlul „Mâini dibace, minţi agere”, titlu pe care l-au avut şi ultimele patru ediţii, şi este organizată în colaborare cu Asociaţia „Mereu Tineri”. Proiectul este sprijinit financiar de Municipiul Suceava şi de Consiliul Local Suceava.

Ca şi în anii trecuţi, am încercat să atragem în realizarea activităţilor şi instituţii de învăţământ, prin participarea cadrelor didactice, în calitate de coordonatori, şi a elevilor, ca beneficiari, dar şi alte instituţii. Avem bucuria de a ne fi parteneri: Şcoala Gimnazială Nr. 10 Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, Şcoala Gimnazială Măriţei, Şcoala Gimnazială „Jean Bart” Suceava şi Grădiniţa cu Program Prelungit „Prichindel” Suceava.

O parte din „cursanţii” de la primele ediţii s-au alăturat nouă, în organizarea acesteia.

Activităţile se desfăşoară pe parcursul a trei săptămâni (22 iulie - 11 august 2019) şi sunt organizate pe ateliere:

1. Ne jucăm şi învăţăm (jocul cu hârtie, aţă, activităţi culinare, experimente şi prezentări, vizionări, dezbateri);

2. Atelier de educaţie sanitară;

3. Atelier de creaţie în limba engleză;

4. Atelier de încondeiat ouă;

5. Atelier de cusături tradiţionale;

6. Atelier de sculptură în lemn;

7. Atelier de pictură bizantină.

La final, pe 11 august, vom prezenta roadele muncii copiilor în cadrul unei expoziţii. Programul detaliat al activităţilor noastre poate fi consultat pe blogul Asociaţiei „Mereu Tineri” - http://asociatiamereutineri.blogspot.ro şi pe https://www.facebook.com/ASOCIATIAMEREUTINERI/. (Pr. Paroh Gheorghe Husarciuc, Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” Suceava)