Școală de vară la Ciobotani pentru tineri din județul Mureș
Un grup de copii şi tineri din Târgu Mureș, Luduș și din împrejurimi au participat la școala de vară desfășurată în localitatea Ciobotani, județul Mureș, în perioada 3-7 iulie.
Organizată de Departamentul de tineret și Biroul de cateheză al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, prin Structura de tineret pentru județul Mureş, școala de vară a fost o oază de recreere și relaxare, după un an școlar solicitant, de socializare și cunoaștere, dar și de apropiere de Dumnezeu, în cadrul căreia s-au împletit în mod armonios activitățile cultural-catehetice şi recreativ-educative cu cele duhovnicești - rugăciunea și aprofundarea învățăturii ortodoxe.
Pe durata celor cinci zile, pe lângă programul zilnic de rugăciune (de dimineață, de seară, înainte și după masă, de călătorie) și tâlcuirea acesteia, participanții s-au bucurat de o serie de jocuri sportive şi de mișcare, de socializare și comunicare, de cultură generală și cunoaștere, de coordonare, drumeții și vizite de studiu și discuții libere asupra provocărilor și preocupărilor cotidiene ale tinerei generații.
Tinerii au vizitat, cu această ocazie, Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Toplița, Mănăstirea Doamnei din Moglănești (Toplița) și Mănăstirea Durău.
De asemenea, tinerii au mai vizitat stațiunea Banffy (Toplița) și regiunea Lacu Roșu - Cheile Bicazului, Barajul Bicaz.
În cadrul activităţilor practice din cadrul şcolii de vară, de la invitatul special prof. Carmen Nicoară, director al Școlii Gimnaziale Petelea, tinerii au învățat tehnici de orientare și supraviețuire în natură.