Şcoală de vară la Filipeni

Data: 20 August 2010

Şcoala cu clasele I-VIII "Alecu Russo" din Bacău, Colegiul Naţional "Gh. Vrânceanu" din Bacău, Şcoala de Arte şi Meserii Filipeni din Bacău şi parohia Lunca, Protopopiatul Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Complexul Muzeal de Ştiinţe "Ion Borcea" din Bacău, au derulat, începând de marţi, 17 august 2010, până astăzi Şcoala de vară de la Filipeni. Manifestările din cadrul Şcolii de vară de la Filipeni au avut binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Scopul proiectului a fost conştientizarea şi aprofundarea cunoştinţelor religioase prin tradiţie, culoare, creaţie şi implicarea elevilor în viaţa comunităţii, având ca obiective cunoaşterea şi păstrarea naturii prin cântec şi culoare, conştientizarea sensului şi a semnificaţiilor normelor care călăuzesc viaţa şi activitatea oamenilor în comunitate, iniţierea elevilor în practicarea unui comportament creştin activ, responsabil, tolerant, comunicativ, autoevaluativ, dezvoltarea competenţelor artistice şi a celor de voluntariat, dezvoltarea sentimentului de colaborare şi a responsabilităţii faţă de semenii noştri. (C.C.)