Școală de vară la Hârja, județul Bacău

Un articol de: Silviu Dascălu - 09 Iulie 2018

Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” desfășoară în această perioadă o școală de vară la care vor participa în total câteva sute de copii. Aceştia desfășoară activități educative și recreative, cum ar fi ateliere de pictură, țesătorie, pirogravură, broderie, dar și drumeții sau alte activități sportive. În toată această perioadă tinerii participă și la activitățile liturgice sau catehetice și socializează între ei sau cu vârstnicii cazați aici.

A  devenit deja o tradiție ca în perioada verii tineri din diferite zone să vină în frumoasa zonă de munte de la Hârja, județul Bacău, și să participe la activitățile pregătite special pentru ei de conducerea și voluntarii Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

„Așezământul social-filantropic de la Hârja are parte de bucuria copilăriei în fiecare zi a anului școlar prin prezența beneficiarilor Centrului de zi pentru copii «Sfântul Dionisie Exiguul» din cadrul asociației și ale centrelor de creație, artă și tradiție populară. Cu toate acestea, ne-am gândit să îi implicăm pe tineri și în perioada vacanței de vară, organizând mai multe etape pentru petrecerea timpului liber”, a declarat părintele Ilarion Mâță, directorul Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”.

În perioada 1-31 iulie, copiii și tinerii sunt chemați să se implice în cadrul atelierelor de pictură, sculptură, pirogravură, borderie și țesătorie tradițională și lumânări decorative. Participanții în­scriși în Centrul de zi vor interac­ționa cu alți tineri veniți din țară și se vor implica împreună în aceste ateliere. Totodată, vor cunoaște voluntariatul social la Centrul rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice. Joi, 5 iulie, au poposit deja 50 de tineri. Aceștia sunt înscriși în Asociația „Oastea Domnului” și sunt din toată țara. O bună parte din ei s-au împărtășit, iar la final au învățat de la preotul care a slujit despre semnificația Sfintei Liturghii.

Au mers apoi în drumeție până la Piatra Șoimului, după care au revenit în cadrul complexului rezidențial de îngrijire și au luat parte la cateheza pe tema „Virtu­țile creștine”, moment coordonat de pr. Petru Roncea.

De asemenea, tinerii au inte­rac­ționat apoi cu vârstnicii centrului și s-au jucat pe terenul de fotbal, organizând diverse compe­tiții sportive.

„În perioada 1-15 august, tinerii se vor implica într-un alt mod, punându-se accent pe rugăciunea către Maica Domnului și cunoaș­terea în detaliu a vieții și rolului Maicii Domnului în viața familiei creștine. Se vor derula zilnic sesiuni de cateheză pe grupe de vârstă și vor aprofunda învățătura de credință ortodoxă. Nu vor fi neglijate activitățile sportive (fotbal, tenis, handbal, volei) ce se vor desfășura la baza sportivă a asociației. În perioada 15-31 august, copiii și tinerii comunității vor interacționa cu alți copii de vârsta lor, ce vor veni din diaspora română pentru a primi din specificul Ortodoxiei românești și din tradiția autohtonă”, a mai precizat părintele Ilarion Mâță.

În ultima etapă a vacanței, copiii se vor implica în pregătirea și desfășurarea sărbătorii câmpenești a satului Hârja („Festivalul plăcintelor” - 1-2 septembrie), urmând ca după acest eveniment să beneficieze de o tabără de lucru la mai multe mănăstiri din județul Neamț, unde vor învăța de la monahi și viețuitorii mănăstirilor meșteșugurile româ­nești și dragostea pentru rugăciune. Această tabără va fi finan­țată de o fundație din Norvegia și vor fi invitați să ia parte copiii și tinerii implicați pe parcursul celor două luni de vacanță (iulie și august).