Şcoală de vară la Muzeul Antipa

Un articol de: Dan Stanca - 15 Iulie 2013

Muzeul Antipa organizează de astăzi până la 26 iulie cursuri de vară pentru copii spre a se familiariza cu universul mamiferelor. Vor fi lecţii care vor atrage interesul unor categorii diferite de vârstă, de la 8 la 14 ani. Astfel, copiii vor învăţa prin ce se deosebesc mamiferele de alte vertebrate şi ce le face pe ele cele mai complexe făpturi. De asemenea, ei vor primi lecţii de taxidermie (ştiinţa şi arta de-a împăia animalele) şi vor putea să viziteze „ferma animalelor“, unde vor aplica tot ce au învăţat în cadrul cursurilor teoretice. Costul de înscriere este de 200 de lei, iar organizatorii consideră că în ciuda acestui tarif destul de ridicat vor fi destui amatori.