Școală de vară la o parohie din Roman
În perioada 25-28 august 2019, în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Roman, județul Neamț, sub coordonarea părintelui paroh Gheorghe Paleu, s-au derulat cursurile Școlii de vară „Bucuria prieteniei” (ediția a III-a), se arată pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, epr.ro. Demersul cultural-catehetic a fost sprijinit de profesoarele Mirela Constantinescu și Carmen Leaua. Copiii implicați în proiectul parohial s-au putut bucura de multe surprize special pregătite pentru ei. Ei au descoperit lucruri noi despre credința ortodoxă, au învățat rugăciuni, au cântat pricesne și au petrecut frumos. În ultima zi a evenimentului a fost prezent la sărbătoarea micuților părintele Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul Sectorului cultural al eparhiei, care a transmis dragostea și prețuirea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim și a felicitat pe părintele paroh pentru implicarea activă în viața parohială a micilor enoriași, sămânța vie a credinței ortodoxe. La final, copiii au primit de la părintele paroh Gheorghe Paleu diplome de participare, precum și pachete cu mâncare caldă.