Școală de vară la Parohia „Sfântul Dumitru” Florești, Cluj

Un articol de: Pr. Cristian Perșa - 13 August 2018

La Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Dumitru” din Florești, Protopopiatul Cluj I, s-a desfășurat, în perioada 6-10 august, a patra ediție a Școlii de vară pentru copii. În cele cinci zile, cei 60 de copii prezenți, cu vârste între 7 și 14 ani, au participat la numeroase activități, precum și la Slujba Paraclisului Maicii Domnului, în Biserica „Soborul Maicii Domnului” de pe strada Florilor. Printre activitățile desfășurate, s-au aflat: vizionarea unui film documentar istoric, o prezentare istorico – geografică a României, pictură pe sticlă, program de activități sportive și diferite jocuri de socializare. Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, a fost în mijlocul copiilor un colaborator al Muzeului Militar din București, și a prezentat uniforma soldaților români  din Transilvania, care au luptat la Revoluția din 1848.