Şcoală de vară pentru copii în Parohia Spătăreşti
În perioada 21-27 august 2017, în Parohia „Sfânta Treime“ din satul Spătăreşti, comuna Fântâna Mare, Protoieria Fălticeni, s-a desfăşurat şcoala de vară „Lăsaţi copiii să vină la Mine“, la care au participat 50 de copii. Proiectul a fost posibil prin prisma colaborării cu Centrul catehetic „Sfântul Ierarh Nicolae“ de la Colegiul „Nicu Gane“ din Fălticeni şi Şcoala Gimnazială „Hatmanu Şendrea“ din Dolheştii Mari.
În fiecare zi din tabăra de la Spătăreşti, copiii au citit rugăciunile de dimineaţă şi acatistul zilei, apoi pr. paroh Tudor Andrioaia le-a ţinut un cuvânt de învăţătură, programul continuând pe parcursul zilei în cadrul mai multor ateliere.
În cadrul atelierului de pictură, copiilor li s-a explicat simbolistica şi importanţa prezenţei icoanelor în viaţa creştinului ortodox. Cei mici au învăţat să picteze pe piatră şi foi de desen, lucrările lor fiind apoi expuse în casa de prăznuire pentru a fi admirate de către enoriaşii parohiei. Îndrumător a fost pr. Bogdan Feştilă, profesor de limba română şi preot misionar la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae“ de la Colegiul „Nicu Gane“ din Fălticeni.
Atelierul de convorbiri duhovniceşti s-a desfăşurat în biserica parohială şi a constat într-un dialog pe teme religios-morale. Copiii au scris compuneri pe tema „Cât de mult îmi iubesc Biserica mea“, au jucat telefonul fără fir şi au învăţat cântece religioase, având ca îndrumător pe părintele paroh.
Ultimul atelier a constat în activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber: fotbal, volei şi concursul „Atleţii lui Hristos“, de cros şi întrecere pe biciclete. Coordonatorul acestui atelier a fost profesorul de sport Adrian Ilioaia de la Şcoala Gimnazială „Hatmanu Şendrea“ din Dolheştii Mari.
Sâmbătă, copiii au participat la slujba Vecerniei, s-au spovedit, iar duminică la Sfânta Liturghie s-au împărtăşit.
La sfârşitul activităţilor, copiii au fost răsplătiţi cu dulciuri şi diplome de participare şi individuale pentru fiecare atelier în parte.
„Activitatea aceasta a fost într-adevăr un real succes atât pentru copiii care au fost cei mai câştigaţi, dar mai ales pentru noi cei care, după puterea noastră, am reuşit să organizăm această şcoală de vară pentru copiii parohiei, dar şi pentru cei care au venit în vacanţă la bunicii lor“, a declarat părintele paroh Tudor Andrioaia.
Activitatea de la Spătăreşti s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, făcând parte din seria activităţilor de vară organizate pentru copiii din parohiile Protoieriei Fălticeni.