Şcoală de vară pentru doctoranzi, într-un proiect european
Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Ştiinţe Politice, şi Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu au organizat cea de-a doua ediţie a Şcolii de vară pentru doctoranzi, în cadrul programului CIII-AT-0702-01-1213-Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Institut für Sozialethik al Universităţii din Viena. CEEPUS (Central European Exchange Program for University Studies) este un program regional de mobilităţi academice care se derulează în Europa Centrală şi de Est din 1993, România alăturându-i-se în 1998. Ediţia din anul acesta a Şcolii de vară a reunit tineri de diferite confesiuni din Croaţia, Cehia, Slovacia, Austria şi România şi a avut ca temă: „What keeps us together? Diversity and solidarity in Europe“.
Lucrările s-au desfăşurat la Bucureşti şi la Sibiu. În cadrul prelegerilor şi discuţiilor, participanţii au încercat să invoce motive culturale, istorice şi religioase privind identitatea europeană comună, subliniind punctele de convergenţă, dar şi de divergenţă ale moştenirii europene, precum şi factori noi care influenţează proiectul european, tot mai ameninţat în ultimii ani.
Au susţinut prelegeri dr. Marijana Kompes, Institut für Sozialethik, al Facultăţii de Teologie Catolică din Viena, prof. dr. Radu Carp de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, prof. dr. Radu Preda de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş Bolyai“ din Cluj-Napoca, prof. dr. Dorin Oancea, de la Facultatea de Teologie „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna“ din Sibiu, drd. Anamaria Elena Gheorghe, drd. Ciprian Gheorghe Luca, drd. Dinu Burzo, drd. Laura Andreea Codreanu etc. De asemenea, una dintre cele mai interesante comunicări a fost susţinută de prof. dr. Gerhard Michael Ambrosi, de la Universitatea din Trier, care s-a intitulat „Constantin the Great and European Integration“. De asemenea, participanţii au beneficiat de diverse activităţi, între care o vizită la Parlamentul României, la Bucureşti, şi o vizită la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra din Sibiu. (Maria Curtean)