Şcoala de vară „Primul pas unionist“

Un articol de: Constantin Ciofu - 27 August 2015

Tineri de pe ambele maluri ale Prutului au participat, în perioada 21-26 august 2015, la Şcoala de vară „Primul pas unionist“, găzduită de Parohia  „Sfintii Voievozi“ Săvineşti din Protopopiatul Roznov, judetul Neamţ. Aceasta s-a adresat membrilor şi simpatizanţilor Platformei Unioniste Acţiunea 2012 cu vârsta cuprinsă între 16-26 de ani de pe teritoriul ambelor state româneşti, care îşi doresc să activeze în cadrul organizaţiei în următorul an.

Platforma Unionistă Acţiunea 2012, în colaborare cu Parohia „Sfinţii Voievozi“ - Săvineşti, a desfăşurat timp de câteva zile o serie de activităţi în cadrul Şcolii de vară „Primul pas unionist“. Au participat tineri, atât din România, cât şi din Basarabia, care au început să se implice în acţiunile pentru unire. Aceştia au avut posibilitatea de a-şi însuşi noţiunile elementare de istorie care să-i facă să fie eficienţi în a promova utilitatea unirii celor două state. „Majoritatea tinerilor din Basarabia sunt veniţi pentru prima dată în România. Mulţumim comunităţii din Săvineşti şi părintelui Petru Munteanu pentru că au oferit posibilitatea fraţilor de peste Prut de a vedea frumuseţile din judeţul Neamţ. Tinerii basarabeni abia acum descoperă ce înseamnă să fii român, iar cei de aici află ce probleme întâmpină fraţii noştri doar pentru faptul că sunt români şi că îşi doresc să fie împreună cu ţara. Tinerii din ambele state au posibilitatea de a intra în contact cu identitatea naţională şi cu valorile spirituale şi culturale ale neamului nostru“, a precizat preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion. Programul şcolii de vară a cuprins cursuri de istorie susţinute de dascăli din Basarabia, care le-au vorbit despre momente importante din istoria neamului românesc. „Profesorii au amintit de lupta legată de unire, care a fost ascunsă în ultimii ani, fiind considerată o temă marginală. Acum, subiectul unirii dintre România şi Basarabia se află pe agenda publică, discutându-se despre viitorul proiect de ţară. Sperăm ca odată ajunşi la casele lor, tinerii să valorifice cunoştinţele acumulate. Ne dorim să avem nuclee unioniste în cât mai multe locuri din România. Fiecare dintre noi trebuie să-şi asume mesajul că Basarabia e România şi că unirea face puterea“, a adăugat George Simion.