Şcoală de vară și orientare în carieră la Facultatea din Cluj

Un articol de: Protos. Maxim Morariu - 19 Iulie 2019

La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Clujene, luna iulie debutează cu un eveniment dedicat formării tinerilor liceeni în vederea orientării în carieră. Programul, desfăşurat cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei şi coordonat de către părintele Profesor Vasile Stanciu, decanul instituţiei, şi de către părintele conferenţiar universitar doctor Cristian Sonea, prodecanul acesteia, îşi propune să îi ajute pe tineri să descopere o nouă faţă a religiei şi spiritualităţii, prin intermediul unor excursii, workshopuri sau întâlniri cu personalităţi reprezentative din domeniu. 

Excursia de studiu la mănăstirile maramureşene, alături de activităţile sportive, reprezintă partea practică a proiectului, în timp ce, diferitele workshopuri sunt gândite pentru a-i stimula pe participanţi la nivelul dezvoltării personale şi a dezvoltării unei gândiri trans-disciplinare. Astfel, de exemplu, luni, în data de 15 iulie, părintele Emanuel Căşvean de la Parohia Sfântul Evanghelist Matei din Cluj-Napoca, doctorand al Facultăţii organizatoare a evenimentului, teolog şi filosof, le-a propus tinerilor liceeni un workshop dedicat psihologiei sinelui şi valorificării ei prin intermediul spiritualităţii creştine. Prezentarea a pornit de la identificarea tiparelor comportamentale cel mai adesea întâlnite, continuând sublinierea relevanţei investigării şi cunoaşterii sinelui într-o manieră nonformală și interactivă, iar apoi cu evidenţierea valorificării unor aspecte precum umorul sau râsul, atât de rar utilizate în spaţiul teologic, dar atât de importante. Rar întâlnită în spaţiul teologic, prelegerea ce a dedicat terapiei prin râs şi rolului ei în construirea personalităţii şi redescoperirea unei spiritualităţi dezinhibate, a fost bine receptată de tineri, care au însoţit-o de multe întrebări şi dezbateri. Evenimentele următoare se promit la fel de dinamice şi interesante, fapt pentru care promitem cititorului că îl vom ţine la curent cu desfăşurarea lor.