Şcoala după şcoală „Sfântul Stelian“ la Bistriţa-Năsăud
Părinţii bistriţeni îşi vor putea înscrie copiii, începând de azi, 23 februarie, în clasele pregătitoare la şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare“ din municipiul Bistriţa. La una din clase, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului pune la dispoziţia părinţilor preocupaţi de buna educaţie a celor mici şi un programul de after-school, intitulat Şcoala după şcoală „Sfântul Stelian“, care oferă o paletă largă de activităţi ce doreşte să le dezvolte micuţilor aptitudini sociale, civice, morale şi religioase. Proiectul a fost iniţiat în anul şcolar 2013-2014, iar în prezent de el beneficiază 26 de elevi.
Părintele Tudor Mudure, coordonatorul proiectului Şcoala după şcoală „Sfântul Stelian“ a declarat că cele 12 cadre didactice voluntare şi bine pregătite, ce au ales să se implice în proiect, desfăşoară cu cei mici o serie de activităţi, printre care jocuri de cunoaştere, educaţionale şi de logică.
De asemenea, la „Clubul de cunoaştere“, profesorii prezintă celor mici Biblia, ajutându-i să înţeleagă mai bine credinţa creştin-ortodoxă, îi învaţă limbi străine şi îi ajută să îşi îmbogăţească limbajul prin lecturi.
Elevii mai participă la clubul de sport şi mişcare şi la cel de artă şi meşteşug, unde sunt ateliere de muzică, teatru şi pictură. De asemenea, sunt organizate periodic ateliere modulare ce sunt desfăşurate în parteneriat cu specialişti, diferite organizaţii şi instituţii. În plus elevii participă regulat la Sfânta Liturghie, însoţiţi de profesorul de religie, iar în vacanţe pot lua parte la şcolile de vară şi taberele tematice organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului.
Pentru activităţile desfăşurate nu se percep taxe, acestea fiind susţinute de iniţiatorii şi colaboratorii proiectului. Părinţii plătesc doar masa de prânz, materiale didactice şi activităţile, cheltuieli care se ridică la aproximativ 200 de lei pe lună.
Proiectul de after-school, implementat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului la una din clasele pregătitoare de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare“, s-a bucurat de un real succes, atât din partea celor mici, cât şi a părinţilor care sunt din ce în ce mai preocupaţi de buna educaţie a celor mici, a mai declarat pr. Tudor Mudure. (Andreea Pâgleşan)