„Școala Familiei” în județul Caraș-Severin
Programul național „Școala Familiei”, un concept educațional adresat părinților, viitorilor părinți și tuturor persoanelor implicate în formarea copiilor este prezent în mai multe localități din Episcopia Caransebeșului din anul 2017. La Centrul de tineret Moniom, județul Caraș-Severin au avut loc atelierele „Școlii Familiei” pe parcursul anului 2018, în cadrul proiectului „Împreună pentru copiii noștri”. Atelierele au fost reluate la Reșița și Caransebeș, iar la Reșița, în prezent, au loc ateliere pentru părinții copiilor din centrele sociale ale orașului și, mai nou, în cadrul unui parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 5 din municipiu și cu părinții copiilor din această școală. Evenimentul de promovare și lansare a „Școlii Familiei” la școala amintită a avut loc în cadrul proiectului educațional „Prevenirea și combaterea factorilor de risc în procesul educativ”, coordonat de prof. Simona Lance de la școala reșițeană. La Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș a avut loc joi 7 martie, un eveniment de promovare a programului „Școala familiei” pentru părinții interesați din municipiul Caransebeș. Atelierele „Școlii Familiei” sunt organizate și susținute de Georgiana Ciucur de la Centrul de Tineret Moniom – formator în cadrul programului național „Școala Familiei”.