Școala internațională de vară a doctoranzilor teologi la Sighișoara
Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara, județul Mureș, a găzduit ediția a 11‑a a Școlii Internaționale de Vară a Doctoranzilor Teologi (SIVDT), organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Ediţia din acest an a manifestării academice s‑a desfășurat în perioada 9‑11 iulie, sub genericul „Modulațiile Logosului în tradiția liturgică a Bisericii: Biblie, Omilie, Imnografie, Hagiografie” şi a reunit doctoranzi şi cadre didactice din România și din ţări precum Italia, Germania, Ungaria, Bulgaria.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, sesiunile plenare şi de comunicări științifice au fost transmise în direct pe platforma Zoom și pe contul de facebook a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, iar subiectele de cercetare ale tinerilor se vor concretiza în viitoarele teze de doctorat.
Printre invitaţi s‑au aflat pr. prof. dr. Stefano M. Cecchin (Academia Pontificală Mariană Internațională PAMI, Roma, Italia); prof. dr. Mariyan Stoyadinov (Universitatea din Veliko Târnovo, Bulgaria); pr. dr. Ionuț Băncilă (Humboldt Universität, Berlin, Germania); conf. dr. Levente Nagy (Universitatea „Eötvös Loránd”, Budapesta, Ungaria); conf. dr. Laura Zăvăleanu (Facultatea de Litere, Universitatea „Babeș‑Bolyai”, Cluj‑Napoca); dr. Mircea Gheorghe Abrudan (Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, Cluj‑Napoca); pr. conf. dr. Vasile Crețu (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, București); pr. prof. dr. Dumitru A. Vanca (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Alba Iulia); pr. prof. dr. Emil Jurcan (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Alba Iulia).