Şcoală naţională de jurnalism radiofonic la Reşiţa
În perioada 20-26 august 2012, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Reşiţa a organizat în colaborare cu studioul regional Radio Reşiţa tabăra "Şcoala naţională de jurnalism radiofonic Reporter XXI", ediţia a VI-a. Tabăra s-a adresat elevilor şi studenţilor cu înclinaţii spre jurnalistică. Peste 80 de tineri, cu vârsta peste 14 ani, din toată ţara, au fost selectaţi prin intermediul mass-media, inspectoratelor şcolare, organizaţiilor neguvernamentale. La tabără au participat şi tineri ai Parohiei "Sfântul Vasile cel Mare" din Reşiţa. Daniel Ignat, unul din tinerii participanţi la tabără, ne-a mărturisit: "În una din zile am plecat la Reşiţa să vizităm studiourile de radio şi tv. A fost ceva uimitor ceea ce am văzut în studiouri. În următoarea zi am avut ca invitat pe Florica Molnar, director al Liceului Teoretic ,,Diaconovici-Tietz" din Reşiţa, totodată şi profesor de istorie, care ne-a povestit despre jurnalism în perioada Primului şi al Doilea Război Mondial, dar şi pe timpul comunismului. La finalul întâlnirii am participat la focul de tabără, unde au avut loc multe îmbrăţişări şi jocuri. Cu acest prilej am legat prietenii, am schimbat impresii, gânduri şi le-am împărtăşit unor copii despre activitatea noastră ce o desfăşurăm în şcoala catehetică din Parohia "Sfântul Vasile cel Mare" din Reşiţa coordonată de părintele Nichifor Tănase, mulţumindu-i din nou pentru această îndrumare de a participa în această tabără, atât în numele meu, cât şi în numele celorlalţi tineri". Fără semnal la telefonul mobil şi nici internet, elevi şi studenţi din Reşiţa, Timişoara, Iaşi, Galaţi, Cluj şi Sibiu au învăţat noţiuni de bază în comunicare, publicitate şi jurnalism radiofonic şi să aplice teoria în diverse activităţi practice. Aceştia mai au programate activităţi de recreere, drumeţii, activităţi sportive, jocuri de cultură generală şi logică. Tabăra a avut loc la Centrul de agrement Râul Alb. (Darius Herea)