Şcoli de vară în Parohia Poduri şi la Mănăstirea Varatic

Un articol de: Constantin Ciofu - 28 Iulie 2016

În Parohia Poduri din Protopopiatul Moineşti au început luni, 25 iulie 2016, cursurile şcolii de vară. La Mănăstirea Varatic din judeţul Neamţ s-au desfăşurat atelierele şcolii de vară din cadrul proiectului „Şcoala în tinda bisericii“.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, luni, 25 iulie, în Parohia Poduri din Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, au început cursurile şcolii de vară organizate în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „General Nicolae Şova“, Primăria Poduri şi UNICEF România. După slujba de Te Deum săvârşită de părintele Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, copiii au fost invitaţi la jocuri de cunoaştere şi socializare, unde li s-au oferit detalii despre activităţile ulterioare. Proiectul este coordonat de părintele paroh Vasile Popa, de părintele Dumitru Parfene şi de prof. Valeria Starpariu, şi se adresează unui număr de 100 de copii şi tineri cu vârsta între 6 şi 18 ani, îndrumaţi de o echipă de voluntari: profesori, studenţi, elevi şi părinţi. Activităţile şcolii de vară se desfăşoară în perioada 25 iulie - 20 august 2016, la aşezământul parohial şi la Şcoala Poduri, între orele 8:00-12:00. Sunt organizate diverse activităţi împărţite în ateliere de lucru pe grupe de vârstă. „Este a 5-a ediţie a şcolii de vară ce se desfăşoară în parohia şi comuna noastră, activitate ce ilustrează fericit buna colaborare dintre Biserică, Şcoală şi Primărie, la care anul acesta se adaugă şi UNICEF România, în folosul şi interesul copiilor noştri“, a spus părintele paroh Vasile Popa.

Atelierele Şcolii de vară „Şcoala în tinda bisericii“, la Mănăstirea Varatic

Mănăstirea Varatic din judeţul Neamţ organizează în această vară o serie de tabere intitulate „Şcoala în tinda bisericii“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Primele serii au parcurs atelierele în perioada 4-11 iulie 2016 şi în perioada 12-19 iulie 2016. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi cu purtarea de grijă a părintelui Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, 11 copii din Protopopiatul Bacău au desfăşurat mai multe activităţi sub directa îndrumare a stavroforei Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Varatic din judeţul Neamţ, şi a prof. de religie Mirela Cîrlan de la Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan“ din Bacău. „Chiar din prima zi am fost întâmpinaţi de stavrofora Iosefina Giosanu, care ne-a adresat cuvânt de bun venit, înconjurându-ne cu dragoste şi dând dovadă de multă amabilitate, asigurându-ne că pe toată această perioadă ne vom simţi ca în propriile noastre familii“, ne-a declarat prof. de religie Mirela Cârlan. Pe parcursul şederii la Varatic, fiecare dintre copii a participat cu entuziasm la atelierele de pictură, desen, broderie şi a descoperit bucătăria tradiţională românească şi mănăstirească. În bucătăria mănăstirii şi în Brutăria «Sfântul Nicolae» s-au gătit preparate şi s-au degustat bucatele şi dulceţurile preparate de mâinile harnice ale măicuţelor. Preacuvioasa maică Iosefina a premiat pe fiecare în parte, oferind diplome, cărţi, iconiţe şi multe alte daruri, felicitând copiii, mulţumindu-le că au ales să-şi petreacă această săptămână în mănăstire. La rândul lor copiii i-au mulţumit maicii Iosefina pentru primirea călduroasă şi pentru că au avut ocazia să vadă şi să cunoască din interior mănăstirea şi viaţa monastică.