Şcoli de vară în tinda bisericii

Un articol de: Constantin Ciofu - 26 Iulie 2018

Tinerii din mai multe parohii ale Eparhiei Romanului şi Bacăului au beneficiat gratuit de tabere organizate de către Biserică. Activităţile s-au derulat în parteneriat cu alte instituţii care şi-au adus contribuţia în organizare.

În Parohia Poduri din Protopopiatul Moineşti s-a desfăşurat, în perioada 18-24 iulie 2018, Tabăra rurală de vară „Podureanca”, ediţia a III-a. Au participat 23 de copii din localităţile Cantemir, Cania şi Iepureni - Republica Moldova, însoţiţi de două cadre didactice. Activităţile s-au derulat în cadrul proiectului internaţional educativ intercultural „Fraţi fără frontiere” şi au adus în sufletele copiilor de dincolo de Prut bucuria regăsirii fraţilor români.

În perioada 12-22 iulie 2018, în Parohia Hangani, Protopopiatul Moineşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi al Bacăului, s-au desfăşurat o serie de activităţi cu tinerii şi copii în cadrul Şcolii de vară „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Proiectul s-a derulat sub coordonarea şi implicarea activă a părintelui paroh Emilian Lazer şi a cadrelor didactice voluntare de la Şcoala Gimnazială „Alexandru Sever” Moineşti. Scopul acestuia a fost socializarea, creşterea stimei de sine, implicarea în activităţi catehetice practice şi folosirea eficientă a timpului liber.

În Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Larga, Protoieria Oneşti, s-a desfăşurat, în perioada 16-20 iulie 2018, proiectul cultural-catehetic „Şcoala de vară”, ediţia a II-a. Programul zilnic s-a adresat unui număr de 55 de copii, cu vârsta cuprinsă între 4-16 ani. Activităţile la care au participat beneficiarii acestei şcoli de vară au fost: jocuri ale minţii (şah, puzzle, mozaic), gastronomie, origami, cântece şi jocuri tradiţionale, jocuri ale copilăriei, curs de toacă s.a. Au mai fost activităţi dedicate Anului Omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.

În perioada 16-20 iulie 2018, în Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” - Traian, Protoieria Bacău, s-au desfăşurat atelierele practice şi activităţile cultural-catehetice ale Şcolii de vară „Bucuria întâlnirii copiilor cu Hristos”. Implicaţi în mod direct, de buna organizare a atelierelor au fost pr. paroh Gavril Trofor, cântăreţul bisericesc Ionuţ Bălan, doamna preoteasă Alina Trofor, precum şi cadre didactice ale şcolii din localitate. Cei mici au fost nespus de încântaţi să urmărească demonstraţia cu câini dresaţi a Brigăzii Mobile a Jandarmeriei Bacău, dar şi curioşi spre a afla măsurile de prim-ajutor învăţate de la membrii Crucii Roşii Bacău. Dimensiunea cultural-catehetică a evenimentului de la Traian a fost dată de catehezele zilnice susţinute de părintele Gavril cu teme diverse. La final, s-a organizat un scurt pelerinaj la Mănăstirea „Buna Vestire” - Tisa Silvestri, unde cei mici au putut observa, prin bunăvoinţa maicii stareţe Teoctista, atelierele de pictură şi de broderie ale mănăstirii. Părintele paroh Gavril Trofor a mulţumit tuturor colaboratorilor şi tuturor celor care au contribuit la buna organizare a evenimentului. „Bucuria copiilor este răsplata muncii de o săptămână a celor implicaţi în acest proiect de suflet”, a concluzionat părintele paroh Gavril Trofor.