Şcoli de vară pentru copii şi tineri
În prima jumătate a lunii iulie 2019, parohiile din mai multe protopopiate ale Eparhiei Romanului şi Bacăului au organizat diferite activităţi în cadrul şcolilor de vară. Acestea s-au adresat copiilor şi tinerilor, care s-au bucurat împreună sub streaşina locaşurilor de închinăciune.
În perioada 1-15 iulie 2019, în Parohia Şerbăneşti din Bacău s-a desfăşurat cea de-a patra ediţie a activităţilor culturale, catehetice, educaţionale şi filantropice de tip „Şcoală de vară”. Acestea s-au derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în cadrul Centrului Educaţional „Didascalos” şi a reunit sub coordonarea preotului paroh Adrian Ghinea peste 170 de tineri ajutaţi de 70 de voluntari. Şcoala de vară din cadrul parohiei băcăuane s-a adresat şi unor copii cu nevoi speciale de la Centrul de servicii sociale „Ghiocelul” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, precum şi celor de la Centrul rezidenţial „Casa Mea”. În perioada 8-12 iulie, la Mănăstirea „Sfinţii Petru şi Pavel” - Lipova, judeţul Bacău, s-a desfăşurat Proiectul cultural-catehetic al Şcolii de vară „Copilul de astăzi - Viitorul de mâine”. Au fost implicaţi 200 de copii şi tineri din satele ce formează comuna Lipova, care au participat la rugăciuni, ore de Religie în aer liber, ateliere de pictură, handmade, activităţi ludice, activităţi sportive, dansuri populare, precum şi la ore de Limba engleză.
Redescoperirea tradiţiilor frumoase ale satului românesc
În perioada 7-12 iulie, în parohiile Corbasca, Muncelu şi Pînceşti-Bacău din Protoieria Sascut s-a derulat Programul cultural-catehetic „Şcoala din vatra satului”. Acesta s-a aflat sub egida „Vacanţă în tinda Bisericii” şi a Proiectului catehetic eparhial „Cateheze în parohii”, ediţia a V-a, desfăşurat prin Proiectul naţional catehetic „Satul între tradiţionalism şi urbanizare”. La final, fiecare parohie a dăruit copiilor şi voluntarilor ce au participat la activităţi diplome de participare, de voluntariat, precum şi daruri. Prima ediţie a Şcolii de vară din Parohia Răţeni, desfăşurată în perioada 8-13 iulie, a ajuns la final. Festivitatea de încheiere a cursurilor Şcolii de vară „Acasă la Răţeni” a avut loc în biserica Parohiei Răţeni, sâmbătă, 13 iulie, atunci când toţi copiii, îmbrăcaţi în portul tradiţional românesc, au participat la Sfânta Liturghie. „Pe parcursul celor cinci zile am urmărit să aducem în prim-plan meşteşuguri care, odată cu istoria, se pare că încep să se piardă. Astfel, prin prezenţa celor trei meşteri populari la Şcoala de vară am vrut să redescoperim tradiţiile frumoase ale satului românesc. Toate activităţile desfăşurate, atât cele religioase, cât şi cele educative, creative şi recreative i-au făcut pe copii să petreacă zile plăcute şi utile în tinda Bisericii”, a remarcat pr. paroh Cristian-Ioan Balaban.
Biciclete în dar pentru doi copii din Răchitiş
În perioada 8-13 iulie s-a desfăşurat Şcoala de vară în parohiile Pietricica şi Cetăţuia din Protopopiatul Moineşti. Aceasta a avut loc în parteneriat cu Fundaţia „Episcop Melchisedec” - filiala Bacău, prin părintele Eugen Ciuche, consilier eparohial al Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi cu Primăria Strugari. Proiectul, coordonat de către părintele Bogdan Cărare de la Parohia Pietricica şi de către părintele Andrei Iscu Niagu de la Parohia Cetăţuia, s-a adresat unui număr de 85 de copii, ce au fost împărţiţi în patru grupe. Pe parcursul celor şase zile au fost desfăşurate mai multe ateliere şi activităţi. Copiilor participanţi li s-a asigurat de către organizatori, pentru pauza dintre ateliere, câte o gustare, fructe şi dulciuri. De asemenea, transportul copiilor la şcoala din Pietricica, locul unde s-au desfăşurat activităţile, s-a realizat prin bunăvoinţa primarului comunei Strugari, Vasile Rotariu.
Totodată, doi copii din Răchitiş au primit câte o bicicletă din partea părintelui Costel Mareş, protopop de Moineşti. Tot în cadrul Şcolii de vară, două tinere au câştigat câte un loc la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Moldova, care va avea loc la Iaşi, în perioada 23-25 august 2019.
La biserica din satul Băcioiu, comuna Corbasca, Protoieria Sascut, s-a derulat în perioada 15-18 iulie prima ediţie a Proiectului cultural-catehetic tip „Şcoală de vară”, aflat sub egida „În vatra satului”. Evenimentul a fost unul inedit în această zonă misionară a Eparhiei Romanului şi Bacăului, fiind menit să formeze spiritual şi social pe micii participanţi din comunitatea de etnie romă. În ultima zi a evenimentului, toţi copiii care au participat la activităţi au fost răsplătiţi cu o excursie la mănăstirile din zona Neamţului.