Şcoli de vară sub streaşina bisericii
Timp de o săptămână, Şcoala de vară „Vestitorii Ortodoxiei la poalele Nemirei“ i-a reunit pe copii în Parohia Boiştea II - Dărmăneşti. La începutul acestei luni au mai avut loc tebere pentru tineri la Durău şi la Centrul cultural-catehetic „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Valea Budului.
În perioada 1-8 august 2016, în Parohia Boiştea II - Dărmăneşti, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, s-a desfăşurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Şcoala de vară „Vestitorii Ortodoxiei la poalele Nemirei“. Aceasta s-a dorit a fi o activitate concretă în parohie, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. Activitatea a început cu 35 de copii, dar pe parcurs numărul participanţilor a crescut la 50. Copiii au lucrat în mai multe ateliere, având parte de voluntari care au antrenat sufletul şi mintea celor prezenţi. În cea de-a patra zi a acestui timp petrecut „în tinda bisericii“, 20 de copii au fost într-o excursie de neuitat la mănăstirile din judeţul Neamţ. Proiectul şcolii de vară a fost organizat şi coordonat de preotul paroh Ionel-Sebastian Ghineţ şi de prof. Carmen Ghineţ. S-au mai implicat doctor Mădălina Manea, psihologul Mihaela Astănoaie, inginerul silvic Balaş Dăduţ, familia pictorilor Ramona şi Liviu Bejan, profesor pentru învăţământ primar Ionela Cengher, prof. Silvia Săndulescu, prof. Cornelia Bindileu, directorea Şcolii Gimnaziale Numărul 2 Dărmăneşti, şi Ioana Pădureanu Iacob, directoarea Centrului Naţional de Informare Turistică Dărmăneşti. Asociaţia „Oastea Domnului“ a organizat o tabără de tineret la Mănăstirea Durău, în perioada 2-5 august 2016. Pe lângă tineri din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, au mai fost prezenţi şi alţi tineri din ţară şi din diaspora, tabăra organizându-se cu un program intens de cateheză şi aprofundare a diverselor teme, fiecare zi debutând cu Sfânta Liturghie oficiată în capela Centrului cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul“.
În perioada 1-5 august 2016, în cadrul Centrului cultural-catehetic „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Valea Budului, Parohia Trebeş din Protoieria Bacău, s-a desfăşurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, o nouă ediţie a şcolii de vară, sub coordonarea preotului paroh Mihai-Flavius Balaban. Aceste activităţi cultural-catehetice şi educaţionale sunt o continuare a proiectului „Alege şcoala“, care a debutat în acest centru încă din anul 2015. Au participat 20 de elevi cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, programul zilnic fiind cuprins în intervalul orar 10:00-16:00, cu servirea mesei la ora 13:00. „Mulţumim copiilor, voluntarilor şi tuturor participanţilor care s-au implicat în buna desfăşurare a acestor activităţi, în special pictorului şi restauratorului de icoane Nicolae Vacaru, care a venit cu întrega familie (soţia şi cei patru copilaşi), pentru a le descoperi celor prezenţi tainele picturii icoanelor pe sticlă“, a menţionat părintele paroh Flavius Balaban.