Şcoli deschise până la o rată de infectare de 6 la mie şi măşti la interior
Ordinul de ministru care va reglementa modul de funcţionare al şcolilor va fi semnat în primele zile ale lunii septembrie în condiţiile în care anul şcolar 2021/2022 va începe la data de 13 septembrie. Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a reiterat ideea că, după mediul spitalicesc, mediul educaţional este cel mai sigur, iar părinţii nu ar trebui să-şi facă griji.
Guvernanţii şi reprezentanţii instituţiilor abilitate au avut primele discuţii în ceea ce priveşte modul de organizare al cursurilor în anul şcolar următor, care va debuta în mai puţin de trei săptămâni. Principalele decizii asupra cărora au căzut de acord toţi participanţii la dezbatere sunt obligativitatea purtării măştilor la interior (cu două excepţii, respectiv în învăţământul special şi la orele de sport din interior) şi menţinerea şcolilor deschise până la o rată de infectare de 6 la mie. Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a apreciat că trebuie să se ţină seama în special de binele elevilor, care au suferit pierderi foarte mari pe parcursul predării online, şi mai puţin de „îngrijorările” părinţilor.
„Elevii au avut foarte mult de suferit pe parcursul predării online şi nu dorim să se mai întâmple. Școlile sunt cele mai sigure medii după mediile spitalicești. Dacă am închide școlile, iar localitatea nu ar fi carantinată, copiii ar putea să umble în tot felul de alte medii care sunt mult mai puțin controlate decât școala”, a spus duminică seară, la Digi24, ministrul Cîmpeanu. Fiecare unitate de învăţământ va avea desemnat un profesor coordonator care să intermedieze legătura dintre părinți și reprezentanții DSP, iar în prima zi de şcoală vor fi distribuite şi acorduri privind vaccinarea copiilor, acolo unde o permite vârsta.
„Acest cadru didactic va asigura legătura cu DSP-urile şi va participa la întâlnirile interactive cu părinții pentru a răspunde tuturor întrebărilor legate de procesul de vaccinare al copiilor. De altfel, pregătim și formulare prin care solicităm părinţilor acordul, cu «da» sau «nu», cu privire la vaccinarea copiilor. Aceste formulare se vor putea distribui la începerea școlii”, a mai precizat Cîmpeanu.
Ministrul de resort a mai subliniat că se vor găsi soluţii şi pentru cazurile particulare, acestea urmând a fi stipulate în viitorul ordin de ministru. O situaţie aparte care a stârnit deja dezbateri aprinse o reprezintă profesorii nevaccinaţi care refuză să se testeze. „În momentul în care ai posibilitatea să te vaccinezi și nu te vaccinezi, în momentul în care nici nu vrei să te testezi, sigur că ai nevoie evident de odihnă. (...) Vom respecta însă întocmai cadrul legal fără nici un fel de discriminare și fără a exceda Codul Muncii”, a declarat ministrul. (O. N.)