„Şcoli pentru un viitor verde“

Data: 27 Mai 2010

Din 5 ianuarie, Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi" din Iaşi, sub îndrumarea prof. Negru Paula, derulează activităţi cu caracter ecologic, în cadrul programului educaţional şi concursului naţional "Şcoli pentru un viitor verde". Acesta se va încheia pe 31 mai 2010.

Competiţia a vizat informarea a 400 de elevi, a părinţilor acestora, precum şi a profesorilor diriginţi pe tema actualelor probleme ecologice, precum şi dezvoltarea responsabilităţii în rândul acestora faţă de comunitatea şi mediul în care trăiesc şi învaţă. Prima activitate înscrisă în "Jurnalul verde" a constat în organizarea unui concurs de postere având ca temă "Problema apei în lume", desfăşurat pe data pe 15 februarie 2010. Pe 7 martie 2010, elevii Colegiului Tehnic "Gheorghe Asachi", însoţiţi de doamnele profesoare Negru Paula, Mujdei Mariana, Butnăraşu Adina şi Cotfase Răzvana, au oferit mărţişoare ecologice, confecţionate de ei, enoriaşilor prezenţi la slujba Sfintei Liturghii de la Catedrala mitropolitană din Iaşi şi persoanelor aflate pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Mărţişoarele au fost făcute din materiale refolosibile şi din materiale naturale: coji de fistic, nuci, alune şi conţineau mesaje ecologice, iar pe lângă acestea, elevii au realizat şi o expoziţie. Gestul lor a fost salutat de oamenii prezenţi. Elevii au demonstrat că au idei ingenioase pentru realizarea mărţişoarelor şi că oricine le poate realiza cu ajutorul imaginaţiei şi creativităţii din resursele pe care le are la îndemână. Concurs de Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă La Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi", în perioada martie-aprilie 2010, s-a desfăşurat campania de colectare a deşeurilor din hârtie şi carton. La această activitate au participat toate clasele colegiului, iar maculatura a fost preluată de profesor Negru Paula, coordonatorul echipei verzi, şi Dumitru Rodica, preşedinte al Asociaţiei Ecologiste "ECO GREEN CITY". Campania de colectare a maculaturii s-a finalizat pe 22 aprilie cu ocazia Zilei Internaţionale a Pământului, când au fost prezentate o serie de materiale realizate în Power Point legate de colectarea selectivă a deşeurilor. Cu prilejul Zilei Internaţionale de Acţiune pentru Climă, ne-am întrunit pe data de 17 mai 2010 pentru a organiza un concurs intitulat "Incursiune în problematica mediului". Toate activităţile au fost sprijinite de doamna Anda Tănasă şi domnul director Cristian Pravăţ. Suportul teologic al acestor activităţi e reprezentat de ideea că omul este creaţia lui Dumnezeu şi este necesar ca acesta să protejeze mediul înconjurător. În acest fel omul este mai aproape de Creator. (P.N.)