Școlile din Argeș vor fi modernizate până la toamnă
Lista care circulă în spațiul public și cuprinde nume de școli din județul Argeș care au grupuri sanitare în curte nu este actualizată, a comunicat Consiliul Județean Argeș, citat de Agerpres. Doar 22 de școli din 11 localități argeșene mai au grupuri sanitare nemodernizate, conform autorităților locale, care afirmă că o parte din acestea sunt deja în renovare, iar până la începutul noului an școlar toate grupurile sanitare vor fi modernizate. Între 2016 și 2018, Consiliul Județean Argeș a alocat 19.617 mii lei pentru renovarea școlilor din 79 de localități.