Scriitorul Paulo Coelho, cenzurat în Iran
Paulo Coelho, scriitorul brazilian cu cele mai multe romane vândute pe plan mondial, a anunţat într-un mesaj postat, luni, pe blogul său personal, că statul iranian - ţară în care a vândut peste şase milioane de cărţi - i-a interzis operele, informează Mediafax.
"Cărţile mele sunt publicate în Iran din 1998. Cred că peste şase milioane de exemplare au fost vândute în această ţară", a afirmat Coelho în mesajul postat pe blogul său. "Cărţile mele au fost publicate sub mai multe guverne iraniene", a adăugat scriitorul brazilian, care consideră că această interdicţie reprezintă "o decizie arbitrară (...) care nu poate fi altceva decât o mare neînţelegere". Coelho a publicat pe blogul său şi o scrisoare primită de la editorul său iranian, Arash Hejazi, un simpatizant al opoziţiei iraniene, în care acesta îl informează că romanele sale "au fost interzise printr-un ordin emis de Ministerul Culturii". Editorul iranian nu precizează care a fost motivul invocat pentru impunerea acestei decizii. Scriitorul a declarat că îşi va traduce toate cărţile în limba persană şi le va posta, gratuit, pe internet, pentru cetăţenii din Iran. El a cerut, totodată, "o reacţie" din partea guvernului brazilian, care întreţine relaţii foarte bune cu autorităţile de la Teheran. Scriitorul brazilian Paulo Coelho s-a născut la Rio de Janeiro, în 1947. Înainte de a deveni unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii şi un veritabil fenomen al culturii de masă, a fost un hipiot rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986, Coelho a făcut un pelerinaj la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera literară. Potrivit Reuters, romanele lui Paulo Coelho s-au vândut în peste 300 de milioane de copii şi au fost publicate în 150 de ţări.