Scriptura în școală

Am mai povestit, în diferite ocazii, unele momente din viața mea în care mi-a fost dat să mă apropii de Scriptură și cum această apropiere a fost pentru mine fundamentală. N-aș vrea să mă repet, dar unele lucruri sunt importante pentru ce mă gândesc să spun acum. 

Aveam vreo 10-11 ani când, fiind eu în vizită la o prietenă a mamei, ea mi-a zis deodată: „Hai să-ți citesc ceva frumos”. Și mi-a citit, rar, liniștit, nu vreo poveste pilduitoare, ci „rugăciunea arhierească”, tot capitolul 17 din Evanghelia după Ioan. Nu s-a temut că n-o să înțeleg, că o să mă plictisesc. Nu știu ce am înțeles, dar erau cuvintele lui Iisus; și curgeau melodios, cu o lumină, cu un farmec care m-au învăluit...

Intuitiv mi-au dat impuls să încerc și acasă așa ceva. Și, într-o după-amiază, am luat Noul Testament. S-a deschis la Epistolele lui Pavel, am citit îndelung, timpul trecea, nu puteam lăsa cartea din mână. Am căzut în carte ca într-o fântână! Ce voi fi înțeles nu știu, dar mi-a rămas oricum că e ceva interesant, frumos, la care merită să te întorci mai târziu.

Sau: era o întreagă tevatură până să mă apuc să-mi fac rugăciunile de dimineață și de seară: erau niște texte într-o carte, cam de o pagină-două, în care se spuneau diferite lucruri... n-aveam mare chef să mă apuc. Până când, odată, am pus mâna pe o carte a mamei, în care erau, în latină și în traducere, textele Liturghiei, iar la sfârșit erau rugăciuni de dimineață și de seară prescurtate din slujba Ceasurilor: erau mai mult psalmi și câteva rugăciuni finale. Când am dat peste acei psalmi, m-au prins din prima clipă: m-am străduit să-i înțeleg - nu era prea greu -, i-am copiat într-un carnețel și de acolo îmi făceam, negreșit, fără preget, rugăciunile. Pentru că textul Scripturii te atrage: aș spune că această frumusețe spirituală unică a lui e „semnătura Duhului” care l-a inspirat.

Acum, când se discută în toate felurile despre predarea religiei în școală, mă tot gândesc. Că trebuie predată, mi se pare o evidență, fie și numai pentru îmbogățirea culturală a tuturor copiilor, credincioși sau nu. Dar important e cum. Oare n-ar fi primul lucru de urmărit să tindă spre o întâlnire directă a copilului, a tânărului cu Dumnezeu, cu Hristos? Și, dacă spunem că „Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu”, n-ar fi normal ca aici să înceapă să se petreacă această întâlnire? Să-i punem la dispoziție textul biblic: nu povestit cu cuvinte moderne, ci pe cel real, cu toată bogăția și frumusețea lui?

Sigur că nu toată Scriptura deodată, și nu la rând după tabla de materii! Texte alese, adaptate vârstei și orânduite în modul considerat mai util (de exemplu în legătură cu sărbătorile). Dar pasaje de o întindere care să dea o imagine completă, nu doar „pastile” demonstrative pentru afirmații dogmatice. Evident, mai întâi din Evanghelii: dacă (i se) va citi ceva din începutul Evangheliei după Luca, copilul ar putea intra în sfera celor povestite: își va putea închipui îngerul care aduce vestea, pe Maica Domnului care îi primește încrezătoare cuvintele, bunătatea și hărnicia ei, care pornește la drum să-și ajute verișoara în vârstă. Va învăța multe din scena în care Iisus îi așteaptă pe ucenici cu mâncarea făcută, dar, din delicatețe, ia și din peștii prinși de ei. Și câte altele: să nu mă apuc acum să povestesc Cartea!

Dar, cu timpul, și din Vechiul Testament. Domnul stă cu Avraam la ușa cortului și privesc îndelung stelele cerului: nu se va transpune și copilul lângă ei? Va învăța poate să asculte cuvântul Domnului împreună cu copilul Samuel. Va merge împreună cu Iosif și va căpăta încredere în ocrotirea lui Dumnezeu.

Și cred că-i va plăcea să se roage cu Psalmii, dacă cineva îi alege și îi explică: va învăța să se roage, când e binedispus, și pentru cei care suferă. Iar când va fi el necăjit, se va bucura de iubirea lui Dumnezeu, de frumusețea lumii care i-o manifestă.

Poate că „Lăsați copiii să vină la Mine” are și acest sens... Dacă nu se împrietenește de mic cu textul, nu va ajunge s-o facă mai târziu: i-am auzit pe destui zicând „Nici nu încerc să citesc din Biblie: cu siguranță e un text foaaarte greu!”

Sigur că acest elev din gândul meu nu va înțelege tot. Dar un adult, oricât de învățat, poate spune cinstit că merge până în adânc cu înțelegerea? Citești mereu Scriptura și e mereu nouă!

Sigur că vor fi și dificultăți. Trebuie să-i explici copilului, să-i arăți ce e de văzut în text. Mai mult: nu e ușor să vorbești lămuritor despre violența care apare în Biblie. Nu e greu să explici că ea e cartea cea mai lucidă din lume, care arată și cele bune, și cele rele ale oamenilor. Dar când Dumnezeu apare amenințător, cum să-l împaci cu chipul Celui milostiv și îndurător?

E nevoie de o pregătire a profesorului. Și uneori de curajul de a spune „Nu știu!”. Și cum ar fi dacă cei ce predau religie s-ar întâlni din când în când pentru a se forma, a se sprijini reciproc? Sau chiar pentru a citi și a medita împreună la câte un text pe care-l vor preda ulterior?

Visez oare?