Scrisoare de informare a preşedintelui Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului o scrisoare în care informează că, la solicitarea Alianței Nord-Atlantice, a aprobat intrarea, staţionarea în România sau tranzitarea teritoriului național a Forţei de răspuns a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată, care ar putea fi necesare „în situaţia apariţiei intempestive a premiselor pentru declanşarea unei crize majore de securitate, cu posibile implicaţii asupra independenţei şi suveranităţii naţionale a României”. „Pe fondul unei serii de crize suprapuse, în anul 2023 mediul internaţional a devenit tot mai puţin predictibil, instabilitatea fiind principala trăsătură a noii dinamici de securitate”, arată documentul. (C. Z.)