Scumpiri în restaurantele grecești
Pe măsură ce restaurantele din Grecia se pregătesc pentru sezonul estival, proprietarii lor urmăresc cu îngrijorare efectele inflaţiei, care a urcat la aproape 10%, cel mai ridicat nivel din ultimii 28 de ani. Ilustrativă este evoluția prețului la souvlaki, un produs popular, care costă acum, în medie, 3,3 euro, cu 30% mai mult decât vara trecută. Asociaţia proprietarilor de restaurante şi grill-uri din Atena susţine că preţurile la carnea de porc au crescut cu 30% în ultimul an, preţurile la uleiul de floarea-soarelui cu 125%, iar facturile la electricitate cu peste 100%. (C. Z.)