Scumpiri la case și terenuri, nu și la apartamente

Data: 19 Feb 2021

Preţurile la case şi terenuri ar putea creşte în 2021 cu până la 10%, în timp ce pe segmentul apartamentelor acestea ar putea să scadă sau să rămână la nivelul de anul trecut, conform unui sondaj realizat în rândul specialiștilor în imobiliare.

„2020 a fost un an cu mari schimbări în societate şi economie, un an în care industrii importante au fost profund destabilizate, iar cu toate astea piaţa imobiliară s-a dovedit a rămâne stabilă şi la fel de dinamică precum în 2019. Despre 2021 credem că va fi un an cu o piaţă rezidenţială în dezvoltare, cu o creştere a segmentului de terenuri de construcţie”, a declarat Răzvan Cuc, preşedintele companiei imobiliare RE/MAX România, care a realizat studiul.

În opinia specialiştilor în imobiliare care au participat la sondaj, casele vor rămâne în continuare în topul preferinţelor românilor, iar peste o treime (35%) dintre respondenţi sunt de părere că preţurile caselor vor cunoaşte creşteri de până la 10%, în timp ce 29% prevăd o stagnare a acestora. Ieftinirea este prognozată de doar 20% dintre participanţii la studiu.

Creşteri de până la 10% sunt menţionate şi pentru terenuri, 33% dintre respondenţi estimând că acestea vor reprezenta o investiţie valoroasă şi în 2021. Prognoza reflectă, de altfel, preferinţele cumpărătorilor de a se îndepărta de agitaţia urbană şi de a-şi construi o locuinţă cu mai mult spaţiu personal.

Pe de altă parte, specialiştii au păreri împărţite în cazul apartamentelor. Dacă cei mai mulţi (32%) anticipează că preţurile acestora vor stagna în acest an, 24% sunt de părere că apartamentele se vor ieftini, iar alţi 24% spun că vor fi creşteri ale prețurilor pe acest segment. (C. Z.)