Se apropie Festivalul de Film de la București
Cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (BIFF) va avea loc între 28 iunie și 2 iulie la Cinema „Elvira Popescu” şi Cinema Muzeul Ţăranului, prezentându-le cineaştilor filme în premieră absolută, proiecţii speciale, întâlniri cu realizatorii, lansări de carte, ateliere, anunță organizatorii. BIFF, cel mai longeviv festival competiţional de lungmetraj din Capitală, va aduce publicului proiecţii speciale şi evenimente dedicate copiilor şi adulţilor: proiecţii în premieră în România, întâlniri cu realizatorii, lansări de carte, workshop-uri, master-class-uri şi multe altele. Printre proiecţiile speciale menționăm „On The Beach at Night Alone”, în regia sud-coreeanului Sang-soo Hong, film câştigător al Ursului de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol principal - Min-hee Kim (cunoscută publicului pentru rolul din „The Handmaiden”), şi „The Net” (Geumul), în regia lui Kim Ki-Duk, ambele proiectate cu sprijinul Ambasadei Republicii Coreea.