Se apropie sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

Data: 19 August 2011

Candidaţii care nu au promovat sesiunea din vară a Bacalaureatului îşi pot încerca din nou şansele, în perioada 22 august-2 septembrie, când se va derula cea de-a doua sesiune de Bacalaureat din acest an. Primele probe ale examenului vor fi cele orale, la limba şi literatura română, în 22-23 august, limba maternă în 22-24 august şi o limbă de circulaţie internaţională, în 23-24 august. Evaluarea competenţelor digitale va avea loc în perioada 25-26 august, iar probele scrise vor începe în 29 august, cu limba şi literatura română. În 31 august va avea loc proba obligatorie a profilului, iar în 2 septembrie proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele Bacalaureatului vor fi afişate în 4 septembrie, iar notele finale, obţinute după contestaţii, vor fi făcute publice pe 7 septembrie.