Se depun cererile pentru reducerea accizei la motorină
Producătorii agricoli, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale sau organizaţiile de îmbunătăţiri funciare pot depune, până la 31 decembrie 2016, cererile de acord prealabil pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Pe lista beneficiarilor schemei se află producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole şi alte evidenţe funciare. De asemenea, sunt elegibile institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare. Solicitanţii trebuie să exploateze minimum un hectar suprafaţă de teren, iar suprafaţa parcelei agricole trebuie să fie de cel puţin 0,3 hectare, cu excepţia suprafeţelor aferente legumelor cultivate în spaţii protejate. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare.