Se deschid pârtiile la Sinaia
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie. Este vorba de pârtiile Lăptici 1, Lăptici 2 şi Variantă adresate intermediarilor, celelalte fiind în curs de amenajare, potrivit directorului Transport Urban Sinaia, Maria Floricică.
„În 2018 am deschis pe 30 noiembrie. Acum avem un start cu emoţii, dar se mai anunţă mici ninsori”, a precizat Floricică. (C.Z.)