Se deschide micul trafic la frontiera cu Ucraina
De la jumătatea lunii mai va începe să funcţioneze micul trafic de frontieră între Ucraina şi România, potrivit declaraţiei făcute de consulul general al României la Cernăuţi, Eleonora Moldovan, la postul local „Hromadske radio“. Rezidenţii din zona de frontieră a României sau a Ucrainei care intenţionează să rămână în zona de frontieră a celuilalt stat, în special din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, o pot face pentru o perioadă care să nu depăşească 3 luni de şedere neîntreruptă. Acordul se aplică locuitorilor unei zone de 30 km situate de o parte şi de alta a frontierei comune, zonă care poate fi însă extinsă la maximum 50 km de linia de frontieră în cazul unităţilor administrativ-teritoriale care se întind dincolo de limita celor 30 km. În baza unor estimări generale, se apreciază că aproximativ două milioane de persoane din România şi Ucraina ar putea beneficia de aplicarea prevederilor acordului, care va acoperi 662 de localităţi din Ucraina, din regiunile Transcarpatia, Ivano-Frankivsk, Odesa şi Cernăuţi. (Oana Nistor)