Se deschide platforma online de înscriere la programele educaţionale de vară

Data: 09 Mai 2024

Aproximativ 6.000 de copii (antepreşcolari, preşcolari şi şcolari) pot participa la programele educaţionale „Grădiniţa de vară” şi „Şcoala de vară” ce funcţionează pe timp de vară în sectorul 3 al Capitalei. 

Astăzi, platforma online pentru înscrieri va deveni funcţională, după ce ieri au fost întâmpinate unele probleme, iar reprezentanţii Primăriei Sectorului 3 au anunţat că lucrează la remediere. 

Părinţii pot obţine un loc dacă vor încărca documentele solicitate: cererea de înscriere, generată automat în platformă, copie a certificatului de naştere al copilului, a cărții de identitate a ambilor părinţi, adeverinţe de salariat pentru ambii părinţi (părinte în cazul familiilor monoparentale), adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din sectorul 3 pe care o frecventează copilul în anul şcolar 2023-2024, respectiv, acolo unde este cazul, copie a hotărârilor judecătoreşti prin care sunt reglementate drepturile părinţilor şi ale copilului. De asemenea, va fi necesară şi o copie după fişa şi documentele medicale care atestă eventuale intoleranţe, alergii alimentare sau alte afecţiuni. 

Potrivit comunicatului autorităţii locale, programul „Şcoala de vară” constă într-o masă caldă ale cărei costuri vor fi suportate de Primăria Sectorului 3, activităţi non-formale, extracurriculare, sportive şi recreative, care vin în sprijinul dezvoltării armonioase a copiilor care fac parte din învăţământul primar şi gimnazial, de la clasa pregătitoare şi până la a VII-a. 

Programul „Grădiniţa de vară” presupune activităţi extracurriculare, sportive şi recreative, care vin în sprijinul copiilor de vârstă antepreşcolară şi preşcolară, intervalul orar zilnic fiind 7:30-17:30. Pentru preşcolari, contribuţia de hrană se va acoperi din bugetul părinţilor. (O. N.)