Se înfiinţează Poliţia Deltei Dunării

Data: 25 Mai 2009

Poliţia Deltei Dunării va deveni operaţională în cursul acestei săptămâni, a declarat vicepremierul Dan Nica, ministrul Administraţiei şi Internelor. Demnitarul a precizat că noua poliţie va fi înfiinţată prin ordin al ministrului, „nu va fi subordonată nici Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea, nici Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, ci direct şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române“. „Am luat această decizie tocmai pentru ca acţiunea de eliminare a acestui braconaj criminal din Delta Dunării să se facă printr-o coordonare şi cu măsuri la cel mai înalt nivel“, a spus Dan Nica. Şeful MAI a precizat că, în prima fază, noua structură va cuprinde 100 de persoane din Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră, cu amplasamente pe fiecare braţ al Deltei Dunării, Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorge, care vor fi dotate cu 15 ambarcaţiuni rapide şi cu echipamente de depistare pe timp de noapte, inclusiv termoviziune şi filmări pe timp de noapte. Vicepremierul a mai spus că Poliţia de Frontieră şi Poliţia Română au efectuat mai multe controale în Delta Dunării, în urma cărora au descoperit foarte mulţi braconieri şi au confiscat mii de kilometri de plase monofilament şi instalaţii de pescuit cu ajutorul curentului electric. ,,Acţiunea braconierilor este extrem de periculoasă, pentru că duce la distrugerea exemplarelor pentru reproducere şi a puietului. Am constatat că, în numai două zile de control, poliţiştii de frontieră au întocmit nouă dosare penale de mită şi au confiscat sute de kilometri de plase monofilament şi zeci de echipamente clandestine care funcţionează cu ajutorul curentului electric“, a subliniat şeful MAI.