Se scumpesc biletele de tren
Tarifele de călătorie cu trenul se vor scumpi cu 20% de la 1 iulie, creșterea fiind prevăzută în bugetul companiei CFR Călători aprobat sâmbătă, în ședința Guvernului.
Potrivit ministrului transporturilor, Sorin Grindeanu, este prima majorare a prețului biletelor de tren din ultimii 9 ani. „Vorbim de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condiţiile în care preţurile la carburanţi şi energie electrică au crescut constant”, a transmis oficialul, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, vineri a fost semnat un contract important pentru achiziţia materialului rulant nou. Este vorba de cumpărarea, de la Alstom, a 20 de trenuri (rame) electrice interregionale, în cadrul unui program de modernizare care prevede achiziția, în total, a 37 de trenuri. Ramele au şase vagoane, asigură 351 de locuri pe scaune, fiind dotate cu o zonă de bistro, una pentru călători cu dizabilităţi, cu sisteme de climatizare şi wi-fi. Pot circula cu maximum 160 km/h.
Trenurile, care fac parte din gama Coradia, care rulează de peste 30 de ani în toată Europa, vor fi introduse pe rutele: Bucureşti Nord - Constanţa; Bucureşti Nord - Braşov - Arad - Timişoara; Bucureşti Nord - Braşov - Cluj; Bucureşti Nord - Braşov - Deda - Cluj; Bucureşti Nord - Braşov, Bucureşti Nord - Iaşi; Bucureşti Nord - Suceava; Bucureşti Nord - Galaţi; Bucureşti Nord - Craiova - Târgu Jiu - Petroşani - Simeria; Bucureşti Nord - Craiova - Timişoara - Arad; Cluj - Timişoara; Cluj - Suceava - Iaşi, potrivit Agerpres.
În ceea ce priveşte livrările, prima ramă va ajunge în România la finalul anului 2023, pachetul complet de 37 de trenuri urmând a fi livrat până la finalul lui 2024. (C. Z.)