Se scumpesc gazele şi amenzile rutiere

Data: 26 Iunie 2014

De la 1 iulie, preţul gazelor pentru populaţie se va majora cu 2,5%, iar punctul de amendă va creşte de la 85 la 90 de lei, astfel că amenzile de circulaţie vor avea un cuantum cuprins între 180 şi 1.800 de lei.

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 2,5% de la 1 iulie, iar cel pentru consumatorii industriali se va majora cu 1,5%, a anunţat Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Cauza acestei majorări o reprezintă creşterea volumelor importate. „Prudenţial, am decis să creştem ponderea gazelor de import în luna iulie, astfel că vom ajunge la un import de 10% din consum, în special pentru a depozita aceste gaze şi a întări siguranţa în aprovizionare. Acest lucru va însemna o scumpire de 1,5% pentru consumatorii industriali, care plătesc preţuri reglementate, şi de 2,5% pentru consumatorii casnici“, a explicat Havrileţ, citat de Agerpres, care a mai subliniat că preţul gazelor de producţie internă nu va fi modificat. Preşedintele ANRE a precizat că, potrivit calendarului de liberalizare a pieţei gazelor stabilit în 2012, preţul pentru populaţie ar fi trebuit majorat cu 3%, însă scumpirea va fi mai mică în urma modificării condiţiilor din piaţă. „Calendarul de liberalizare prevedea, pentru tot anul, o scumpire de 10%, însă majorarea de preţ pentru gazele livrate populaţiei nu va fi mai mare de 7-8%“, a adăugat Havrileţ.

Totodată, preşedintele ANRE a anunţat că preţul electricităţii la consumatorii industriali va scădea cu 3% în medie de la 1 iulie, în timp ce preţul pentru consumatorii casnici nu va fi modificat. „Pentru consumatorii casnici nu va fi nici o creştere de preţ. Pentru consumatorii industriali va fi o scădere de 3% în medie, în funcţie de tipul de consumatori. Pentru marii consumatori, ieftinirea va fi de chiar 4,5%“, a spus Niculae Havrileţ.

Tot de la 1 iulie, odată cu creşterea salariului de bază minim brut la 900 de lei, vor fi majorate şi amenzile de circulaţie, întrucât un punct de amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie. Astfel, de la această dată punctul de amendă va creşte de la 85 la 90 de lei, cuantumul amenzilor fiind de la 180 de lei, până la un maxim de 1.800 de lei, în funcţie de gravitatea contravenţiei. Sancţiunile sunt ierarhizate în funcţie de gravitatea contravenţiilor, pe clase: la clasa I, căreia îi corespund 2 sau 3 puncte-amendă, se vor aplica amenzi de la 180 la 270 de lei; la clasa a II-a, pentru 4 sau 5 puncte, amenzile vor fi de la 360 la 450 de lei; la clasa a III-a: de la 6 la 8 puncte, amenzi de la 540 la 720 de lei; iar la clasa a IV-a, de la 9 la 20 puncte, de la 810 la 1.800 de lei. Contravenţiile prevăzute la clasa a V-a se aplică doar persoanelor juridice, amenzile fiind cuprinse între 1.800 şi 9.000 de lei. (Oana Nistor)