Seară Cioran la Stockholm
Astăzi, la sediul ICR din capitala Suediei va avea loc o discuţie despre aforism ca gen literar, prilejuită de apariţia în suedeză a volumului cioranian „Tratat de descompunere“, dar şi a altui volum, din opera scriitorului polonez Stanislaw Jerzy Lec, „Gânduri nepieptănate“. Considerat un fel de Cioran al spaţiului literar polonez, S.J. Lec s-a remarcat prin acelaşi stil lapidar, în care poate fi concentrată multă înţelepciune. Din opera filosofului nostru au apărut până acum în suedeză patru volume, inclusiv volumul de interviuri al lui Gabriel Liiceanu, „Apocalipsa după Cioran“. Genul aforistic cunoaşte în Suedia o deosebită audienţă, fiind revitalizat în ultimul an graţie apariţiei unor titluri din literatura universală. Este însă şi consecinţa faptului că oamenii citesc din ce în ce mai puţin, iar aforismul din acest punct de vedere le convine. (Dan Stanca)