Seara colindătorilor în Călăraşi
Biserica Parohiei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Călăraşi a găzduit joi, 16 decembrie, un concert de colinde, în prezenţa Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. Programul a cuprins colinde interpretate de copiii Centrului "Sera", urmaţi de un grup de elevi ai Colegiului Economic Călăraşi, îndrumaţi de învăţătoarea Viruca Barz. Elevii Şcolii "Tudor Vladimirescu" au prezentat sceneta "Irod şi magii", regizată de pr. prof. Florian Alin Butoi, secretarul Protoieriei Călăraşi. Corul "Grigorie Protopsaltul" al Protoieriei Călăraşi, dirijat de pr. Adrian Mincu, a oferit publicului un buchet muzical de colinde bizantine, alături de corurile preoţeşti ale Protoieriilor Olteniţa şi Lehliu. Naşterea Domnului a fost vestită şi de Corul "Camerata Danubii" al Centrului Cultural Judeţean Călăraşi, dirijat de prof. Diana Vieru-Burlescu, precum şi de Corul "Mihail Vulpescu", al Protoieriei Călăraşi, dirijat de maestrul Del Vasilache. (Gh.C. Popa)