Seară de dialog duhovnicesc la Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou din Capitală
La Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou din Capitală a avut loc joi, 12 septembrie 2019, o seară duhovnicească în cadrul căreia a fost prezentată lucrarea „Bogăția și etica în afaceri în lumina Sfintei Scripturi”, susținută de teologul Corneliu-Teofil Teaha. La întâlnirea moderată de pr. Valer Ulican, paroh al Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou, a participat și părintele diac. conf. Alexandru Mihăilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.
La începutul dialogului duhovnicesc, părintele paroh Valer Ulican a făcut o prezentare a invitaților și a vorbit despre actualitatea acestei teme. „Domnul Corneliu Teofil Teaha, descendent dintr-o deosebită familie cu dragoste de cultură, credincios al Bisericii «Sfântul Elefterie»-Nou din Bucureşti şi cunoscut antreprenor în ţară şi străinătate, prin preocupări profunde, căutări, cercetări și radiografii temeinice, oferă răspunsuri ancorate în problematica social-cotidiană, dar și în problematica duhovnicească a bogăției și sărăciei din perspectivă biblică. Lucrarea de față vine și într-o perioadă foarte potrivită, subiectul fiind actual și de interes pentru majoritatea cititorilor. Regăsim menționări directe la gândirea impregnată de fiorul sacru al Sfintelor Scripturi în raport cu modalitatea de abordare actuală a profesiilor sau a domeniilor de activitate, oferind o nuanţă nouă”, a spus părintele Valer Ulican.
În continuare, Corneliu-Teofil Teaha a susținut tema „Bogăția și etica în afaceri în lumina Sfintei Scripturi” și a subliniat reperele pe care le-a urmat în alegerea subiectului. „Am discutat și am abordat această lucrare pornind de la bogăția materială. Trebuie să conștientizăm, pornind de la îndemnul Mântuitorului, Care spune: «Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură» (Matei 6, 19-20), că adevărata bogăție nu stă în bunurile materiale, care nici nu ne aparțin. Noi suntem doar administratori temporari ale acestor bogății materiale, iar când plecăm de aici, nu plecăm cu ele. Tot ceea ce luăm cu noi este bogăția imaterială, cea care izvorăște din faptele bune”, a precizat Corneliu-Teofil Teaha.
De asemenea, părintele diac. conf. Alexandru Mihăilă a apreciat viziunea temei abordate și a îndemnat la cercetarea profundă a acestui subiect. „Tema prezentată în această seară mi s-a părut foarte interesantă și, într-adevăr, este mai puțin tratată în Ortodoxie. Ceea ce a făcut domnul Teofil este o operă de pionierat și mi-aș dori foarte mult să o continue și să o concretizeze prin publicarea unei cărți. Venind din zona economică, domnul Teofil este capabil să lege textul Sfintei Scripturi de teorii și principii economice. O asemenea lucrare interdisciplinară este de dorit”, a spus diaconul Alexandru Mihăilă.