Seară de film pentru tineri la Blaj

Data: 27 Ianuarie 2016

Grupul de iniţiativă al Protopopiatul Blaj, în colaborare cu Centrul Cultural „Iacob Mureşianu”, organizează vineri, 29 ianuarie, de la ora 17:00, proiecţia de film Terminalul”. Evenimentul se va desfăşura în sala 27 a Liceului Tehnologic „Ştefan Manciulea” din Blaj. Filmul, în regia lui Steven Spielberg, a apărut în anul 2004 şi îi are în rolurile principale pe Tom Hanks şi Catherine Zeta-Jones.

Potrivit protopopului Ovidiu-Nicolae Pop această activitate se adresează tinerilor cu vârste peste 12 ani şi are scopul de a promova în rândul acestora folosirea timpului liber într-un mod cât mai util, prin activităţi de socializare, sub coordonarea membrilor Grupului de iniţiativă al Protopopiatului Ortodox Blaj. Din acest grup fac parte cadre didactice, preoţi şi elevi.