Seară de înălţare sufletească la Moţiori
Credincioşii Parohiei Moţiori, Protopopiatul Ineu, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, au trăit duminică, 5 decembrie, reale momente de înălţare sufletească prin participarea, la ceas de seară, la Taina Sfântului Maslu, săvârşită de un sobor de şapte preoţi, în biserica parohială cu hramul "Înălţarea Sfintei Cruci". În ajunul praznicului Sfântului Ierarh Nicolae, la invitaţia preotului paroh Florin Borca, au participat pr. Călin Negruţ, pr. Alexandru Pop, pr. Mircea Oală, pr. Flavius Ardelean, pr. Teodor Dragoş şi diaconul Marius Braiţ, care au oferit celor prezenţi un buchet de colinde, vestind marea minune a Naşterii Domnului Hristos. "Seara s-a încheiat cu un concert de colinde oferit de corul parohiei, care a dat şi răspunsurile la oficierea Tainei Sfântului Maslu, alături de copiii şi tinerii prezenţi în strană, ce au citit pericopele Apostolului. Harul Sfântului Duh primit în chip tainic la Taina Sfântului Maslu a fost darul cel mai de preţ primit de bunii credincioşi de la Moţiori, în ajunul
Sfântului Nicolae, iar colindele vestind Naşterii Domnului au plinit bucuria sufletească a celor prezenţi, fiind un reper important în urcuşul duhovnicesc către Hristos Cel născut în ieslea din Betleem", a spus părintele paroh Florin Borca.