„Seară de poezie şi tradiţii de Crăciun“, la Colegiul „Sfântul Nicolae“
În seara zilei de 7 decembrie, membrii Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi au organizat o „Seară de poezie şi tradiţii de Crăciun“, eveniment ce a avut loc în cadrul „Zilelor colegiului“, marcând astfel bucuria uneia dintre cele mai importante sărbători din an, Naşterea Domnului. Proiectul „Seri în versuri“ are o veche tradiţie, strângând de fiecare dată un public numeros. În acest an am îmbinat obiceiurile şi tradiţiile specifice zonei noastre cu poeziile aferente anotimpului.
În deschiderea serii, Corul „Aleph“ al Colegiului, coordonat de părintele diacon Alexandru Grigoraş, a încântat auzul celor prezenţi prin colindele pe care le-a pregătit. Într-o atmosferă de poveste, seara a continuat cu poeziile recitate de o parte a membrilor colegiului, precum şi de alţi invitaţi, fiecare încercând să transmită cât mai puternic emoţiile şi trăirile prilejuite de sfintele sărbători. Ca totul să rămână în acelaşi spirit, colindele cântate la chitară de Mădălin Constantin Gîlcă şi Ecaterina Muha, precum şi de Alexandru Cutuhan şi Luţia Leonard au conturat un cadru de poveste, unde magia sărbătorilor a fost trăită la cote maxime. Momentele care au stârnit amuzamentul publicului acestei seri au fost piesele de teatru „La doctor“ şi „Şliboviţa/Fernet“, interpretate de Roxana Prodan, Ştefan-Cătălin Topliceanu, Lucian Prodan şi Cristian Tofan.
Momentele principale au fost reprezentaţiile care au surprins o parte din obiceiurile şi tradiţiile prin care ne deosebim de alte zone, precum dansul popular al grupului de băieţi al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ - Dorohoi, dansul măştilor, jocul caprei şi al ursului, dar şi dansul popular din finalul serii, pregătite în detaliu de membrii colegiului.
După încheierea unei seri memorabile, care va rămâne cu siguranţă în sufletul celor care ne-au călcat pragul, am reuşit să îi luăm un interviu celui care s-a ocupat în detaliu de organizarea acestui eveniment, Marius Elisei: „«Seara de Poezie şi tradiţii de Crăciun» este de departe unul dintre cele mai frumoase evenimente realizate în comunitatea noastră! A fost un moment prin care am redescoperit ambianţa sărbătorilor de iarnă, ambianţă întâlnită odinioară doar în satul mamei. Mulţumim tuturor celor care au ales să sărbătorească alături de noi această seară de poveste!“. (Alistar Andreea-Ştefania, membră a Colegiului „Sfântul Nicolae“)