Seară duhovnicească dedicată părintelui Stăniloae
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a găzduit joi, 11 octombrie, o conferință dedicată părintelui Dumitru Stăniloae. Amfiteatrul ce poartă numele celui mai mare teolog român a fost neîncăpător pentru participanții la evenimentul intitulat „Amintiri cu părintele Dumitru Stăniloae” organizat de Cenaclul „Sfântul Simeon Noul Teolog”.
Seara duhovnicească a fost organizată în contextul împlinirii, la începutul acestei luni, a 25 de ani de la mutarea la cereștile locașuri a părintelui Dumitru Stăniloae. „Am considerat că este mai potrivit să organizăm o seară cu amintiri împreună cu părintele Dumitru Stăniloae. Dumitru Horia Ionescu, nepotul părintelui Dumitru Stăniloae, Ana Bal, Costea Munteanu, Costion Nicolescu, pictorul Horia Paștina, care este prezent și prin tabloul pe care l-a pictat, dar și printr-un film, Daniel Suceava, toți cei care l-au cunoscut au istorisit, au povestit această întâlnire profundă cu marele duhovnic”, a spus pr. conf. dr. Gheorghe Holbea.
Părintele profesor Ștefan Buchiu a vorbit despre întâlnirea cu cel mai mare teolog român. „Cu părintele profesor Dumitru Stăniloae ne întâlnim de obicei prin intermediul cărților sale, al lucrărilor cuvintelor sale care ne zidesc pe noi. În această seară, însă, ne-am întâlnit cu părintele profesor prin intermediul celor care l-au cunoscut personal, al celor care l-au cercetat acasă, al celor care s-au bucurat de lumina feței lui, de zâmbetul cald, de umanul dus către sfințenie de care are nevoie omul de astăzi. Pentru toți avea un cuvânt bun, pentru toți arăta ca un preot și ca un duhovnic, mai ales pentru cei care veneau să primească dezlegare și întâlneau un părinte iubitor și iertător, care trimite la iubirea și la iertarea lui Hristos. De aceste mărturii avem nevoie astăzi. M-am numărat și eu printre cei care l-au cercetat pe părintele profesor Dumitru Stăniloae și mărturisesc că de fiecare dată am plecat întărit, nu numai luminat, ca tânăr teolog, ci și întărit în credință, în certitudinile pe care le transmitea și pentru care hrănea pe cei care veneau la el să-L caute pe Hristos. De aceea, tinerii de astăzi și studenții noștri în teologie trebuie să cunoască și această dimensiune a părintelui Stăniloae, care întregește personalitatea sa de mare teolog”, a spus părintele Ștefan Buchiu.
O mărturie a neuitării părintelui profesor Dumitru Stăniloae ne-a oferit Dumitru Horia Ionescu, nepotul său. „Sunt foarte bucuros că acest eveniment a avut loc, a fost foarte important pentru mine pentru că în acești ani m-am gândit foarte des la bunicul meu. Faptul că au trecut 25 de ani de la mutarea sa la Domnul îmi permite să fac o retrospectivă a tot ceea ce cred eu că a fost mai important în legătură cu viața și opera celui care s-a numit părintele profesor Dumitru Stăniloae. Într-un sfert de veac, foarte multe s-au schimbat, însă și manifestarea din această seară ne-a permis să vedem că există o actualitate Dumitru Stăniloae, și cred că este de datoria noastră să-l menținem în această actualitate. Teologia dogmatică și mai ales Filocalia sunt acel minunat simbol al vieții spirituale pe care Biserica noastră Ortodoxă a avut-o dintotdeauna și pe care cu siguranță o va mai avea. Filocalia este un gest de nemaipomenită continuitate duhovnicească în care noi trăim și aceasta este poate cea mai importantă moștenire pe care Dumitru Stăniloae a lăsat-o. Optimismul lui trebuie să fie optimismul nostru, al tuturor, pentru a trece prin toate încercările”, a îndemnat Dumitru Horia Ionescu.