Seară duhovnicească în Parohia Feldru I, din Protopopiatul Năsăud

Data: 25 Octombrie 2018

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Parohia Feldru I din Protopopiatul Năsăud. În Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul celor 13 preoţi slujitori, alături de parohul Ioan Clapa, au săvârşit Taina Sfântului Maslu.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Leon Pop de la Parohia Poiana Ilvei, a vorbit credincioşilor pe tema „Familia creştină” şi a subliniat că „familia este icoana Bisericii, ecclesia domestica, şi icoana iubirii lui Hristos faţă de umanitate”. De asemenea, pr. Leon Pop a mai vorbit despre problemele cu care se confruntă familia creştină în prezent, atât pe plan social, cât şi în plan spiritual, „probleme ce reprezintă expresia secularizării tot mai accentuate a societăţii contemporane”. În încheiere, un grup de copii din Feldru, coordonat de parohul Ioan Clapa, a susţinut un scurt concert de pricesne. Seara duhovnicească din Parohia Feldru continuă activitatea misionară a Cercului preoţesc Ilva Mică.