Seară duhovnicească la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” - Mărgeanului

Data: 31 Iulie 2015

La Biserica „Naşterea Maicii Domnului” - Mărgeanului din Protopopiatul Sector 5 Capitală a avut loc sâmbătă, 25 iulie, de la ora 19:00, conferinţa cu titlul "Tinereţea în Hristos şi întemeierea familiei". "Seara duhovnicească face parte din programul de catehizare aprobat la nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor care are ca scop implicarea activă şi concretă a tinerilor în viaţa Bisericii Ortodoxe. Această conferinţă a fost inclusă în activitatea LTCOR - filiala sector 5. Invitatul serii a fost pr. dr. Adrian Niţă, parohul Bisericii «Sfânta Ecaterina$, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În cadrul întâlnirii, s-a evidenţiat importanţa tinereţii trăite în Hristos ca pregătire a întemeierii familiei creştine pe fundamentul care este Hristos. De asemenea, au fost adresate şi s-a răspuns la întrebări dintre care amintim: «Cum transformăm tinereţea în Hristos în maturitate în Hristos fără a ne pierde totuşi tinereţea?» sau «Ce rol are Hristos în familia creştină?», acestea fiind doar o parte din cele adresate de tinerii care au participat la conferinţă, demonstrând faptul că au înţeles rolul şi scopul serii duhovniceşti la care au participat“, ne-a declarat diac. Răzvan Lichi, slujitor la Biserica Mărgeanului şi organizatorul evenimentului. Parohia „Naşterea Maicii Domnului” - Mărgeanului intenţionează să organizeze în viitor şi alte seri duhovniceşti pe diferite teme actuale şi de interes pentru tinerii care participă activ la slujbele bisericii lor.