Seară duhovnicească la Catedrala Veche din Arad
În seara zilei de joi, 23 noiembrie 2017, invitatul celei de-a 22-a seri duhovnicești organizate de Asociația ortodoxă „Calea Mântuirii” la Parohia Ortodoxă Română Arad-Centru a fost Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Aflându-ne în Anul comemorativ dedicat Patriarhului Justinian și apărătorilor Ortodoxiei din timpul comunismului, Preasfinția Sa a susținut conferința cu titlul: „Caracteristicile mărturisirii credinței ortodoxe în anii comunismului și în lumea de azi”. Pe lângă sublinierea caracteristicilor principale de mărturisire a credinței ortodoxe în acea vreme, ierarhul a făcut apel la textele scripturistice care întăresc aceste mărturii: dragostea, speranța, răbdarea, curajul.
De asemenea, Preasfințitul Emilian a prezentat ascultătorilor câteva crâmpeie din viața și suferințele celor care au fost mărturisitori ai credinței în vremea comunismului, în special a monahilor și monahiilor din câteva mănăstiri importante din Moldova, pe care i-a cunoscut personal și cu care a purtat nenumărate dialoguri. Mare parte dintre aceste mărturii pot fi găsite în lucrarea Preasfinției Sale, intitulată: „Între Cruce și Înviere: file din istoria recentă a monahismului românesc”, tipărită la Craiova în acest an. Întâlnirea de joi seara a avut două părți: prezentarea propriu-zisă a temei, urmată de un dialog pe baza întrebărilor puse de credincioși.
La final, Preasfințitul Părinte Emilian a transmis binecuvântarea părintească a chiriarhului locului și a urat celor prezenți cele de cuviință pentru această perioadă pregătitoare pentru Marele Praznic al Nașterii Mântuitorului Hristos.