Seară duhovnicească la Parohia Bogodinţ
În perioada Postului Crăciunului, în Episcopia Caransebeşului, se organizează o serie de activităţi intitulate "Seri duhovniceşti" sau "Seri de catehizare". Acestea au fost iniţiate după reînfiinţarea Episcopiei Caransebeşului de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, pe atunci Episcop al Caransebeşului. Potrivit acestei tradiţii, şi în anul acesta s-au organizat în toată eparhia "Serile duhovniceşti" în perioada Postului Crăciunului. Aceste manifestări spirituale sunt organizate de către preoţii parohi şi constau în săvârşirea unei slujbe de seară, după care se intonează cântări duhovniceşti şi cuvinte de învăţătură. Receptivi şi dornici de viaţă duhovnicească, credincioşii participă în număr mare la aceste seri de catehizare, unde sunt invitaţi părinţi duhovniceşti, părinţi consilieri şi părinţi protopopi pentru a împărtăşi credincioşilor cuvinte de învăţătură. Astfel, vineri, 26 noiembrie, a avut loc la Parohia Bogodinţ, Protopopiatul Oraviţa, o seară duhovnicească precedată de săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, la care au slujit părintele Alexandru Mihăiescu de la Parohia Sasca Română, părintele Petru Stanciu de la Parohia Petrilova şi părintele Guiman Ionuţ, de la Parohia Sasca Montană. Deşi comunitatea parohială din Bogodinţ este mică, prezenţa a fost îmbucurătoare. Părintele Alexandru Mihăescu a susţinut un cuvânt de învăţătură cu tema "Familia creştină şi Tainele Bisericii", în care a subliniat importanţa cultivării valorilor creştine în viaţa unei familii. De asemenea, părintele Alexandru a mai vorbit despre Taina Sfântului Maslu, ca apropiere sufletească şi trupească a creştinului de Dumnezeu, unde credinţa este condiţie a vindecării de bolile trupeşti şi sufleteşti, alături de recunoaşterea greşelilor prin asumare şi pocăinţă. (Darius Herea)