Seară duhovnicească la Parohia Timișoara-Iosefin
Joi, 15 martie, la biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Timișoara-Iosefin a avut loc conferința cu tema „Întrebări pentru Iisus şi răspunsuri…, pentru cine?” susținută de pr. prof. dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
La eveniment au participat profesorii Facultății de Teologie din Timișoara, preoții slujitori ai parohiei, elevi ai Seminarului Teologic „Carmen Sylva” din Timișoara, studenți ai Facultății de Teologie, precum și numeroși credincioși. Moderatorul întâlnirii a fost pr. Ionel Popescu, parohul bisericii, care l-a prezentat pe conferențiar și tema întâlnirii și a transmis binecuvântarea și gândurile de bine ale Înaltpreasfințitului Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.
Părintele conferențiar și-a axat discursul pe Sfânta Scriptură, care este biblioteca lui Dumnezeu și a radiografiat creștinismul de azi ca fiind unul declarativ decât unul angajant. În cuvântul său a analizat teme precum: Iisus, Cel incomod?!, Întrebări și răspunsuri în cuvinte grele și drama unei vieți „ne-libere”.
„Astăzi se vorbește foarte mult despre Iisus, din perspectivă filozofică, teologică; eu am vrut să arăt un Iisus al Evangheliilor, pe care trebuie să-L slujim și Căruia ar trebui să-I dedicăm viața, doar că El este foarte incomod pentru lumea de azi, și pentru fiecare dintre noi.
Evanghelia Lui este, în multe aspecte ale ei, a paradoxului, și lumea contemporană o înțelege foarte greu, însă fiecare paradox din Evanghelie se explică prin el însuși. Mai mult, Evanghelia Sa este presărată de contradicții aparente, ce ascund în spatele lor atât de multe adevăruri, vizavi de relația cu Iisus și de adevărata înțelegere a Evangheliei Lui. Trebuie să ne concentrăm și pe acest Iisus Care ridică multe întrebări, ale Cărui răspunsuri, uneori nu ne plac, dar care înseamnă pentru fiecare dintre noi baza pe care să ne clădim viața”, a precizat pr. prof. dr. Stelian Tofană, profesor la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca.
Pe parcursul serii, Corala „Sfântul Ierarh Nicolae” a Facultății de Teologie din Timișoara, condusă de diac. dr. Ion Alexandru Ardereanu a intonat imne bizantine specifice perioadei prepascale. De asemenea, Asociația Oastea Domnului, filiala Timișoara a completat momentul muzical cu mai multe pricesne.
La finalul conferinței s-a alocat un timp pentru întrebările venite din partea credincioșilor prezenți, la care părintele conferențiar Stelian Tofană a oferit răspunsuri concrete, având ca fundament Teologia biblică, disciplină pe care părintele profesor o predă la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca.
„Avem convingerea că astfel de întâlniri, mai ales în perioada posturilor, sunt de un folos duhovnicesc aparte și ele răspund întru totul la problematicile vieții cotidiene, pentru că părintele profesor nu s-a ancorat doar în perioada primară a Bisericii creștine, ci a venit cu exemple concrete și din viața de zi cu zi, folositoare tuturor creștinilor, dar mai ales celor tineri, prezenți în număr foarte mare la sfânta biserică”, a specificat pr. Ionel Popescu, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Timișoara-Iosefin.
Seara duhovnicească a fost organizată de Mitropolia Banatului, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timișoarei, Parohia Ortodoxă Timișoara-Iosefin, în parteneriat cu Asociația Oastea Domnului, filiala Timișoara și Organizația Creștină Agape „Prețuim Familia”.