Seară duhovnicească şi de colinde la Beclean

Un articol de: Alin Pop - 13 Decembrie 2014

Demisolul Bisericii „Sfântul Apostol Andrei“ din Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, a găzduit joi, 11 decembrie, cea de-a doua parte a concertului anual de colinde ,,Cete de îngeri coboară“. Evenimentul a fost întregit de o seară duhovnicească intitulată „Dumnezeu se acunde în lucrurile mici“, invitat fiind asist. univ. dr. Valentin Vesa.

În cadrul prelegerii susţinute, invitatul năsăudenilor a subliniat importanţa pentru omenire a minunii săvârşite de Dumnezeu prin trimiterea Fiului Său ca Prunc pe pământ, pentru a răscumpăra neamul omenesc.

„Dumnezeu are o altă ierarhie şi la El funcţionează lucrurile într-un mod foarte diferit. Pentru că omul n-a fost în stare să ajungă la Dumnezeu, să-L vadă şi să-L simtă aşa cum este, la Crăciun a venit Dumnezeu la el, S-a coborât, S-a făcut mic de tot, pentru ca pe noi să ne facă mari. A acceptat să Se facă mic de dragul nostru. Şi cum Se face El mic? Cel puţin prin patru lucruri. Mai întâi Se naşte într-un orăşel mic, neînsemnat. În al doilea rând, Dumnezeu Se face mic şi Se coboară între cele smerite. În al treilea rând, Dumnezeu Se face copilaş mititel, iar în al patrulea rând se naşte dintr-o familie smerită. Dreptul Iosif era un om oarecare, nu era guvernator. Fecioara Maria era o simplă fecioară, însă mai curată decât toate celelalte fecioare“, a spus asist. univ. dr. Valentin Vesa.

Colinde tradiţionale

Seara duhovnicească de la Beclean a continuat cu un recital de colinde. În deschiderea recitalului, copiii de la Centrul Misionar Social Cultural ,,Sfântul Apostol Andrei“ din Beclean, coordonaţi de profesorul Cornel Pop, au interpretat la pian câteva colinde şi cântece pentru copii.

De asemenea, au mai cântat grupuri de colindători din Parohia Ciceu Hăşmaş, judeţul Bistriţa-Năsăud, îndrumaţi de părintele Marius Cârcu, elevi de la Clubul Copiilor din Beclean, voluntari de la Crucea Roşie din Beclean, Grupul Coral ,,Sfântul Stelian“, format din tineri de la Centrul pentru Protecţia Copilului din Beclean şi Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi din Beclean, coordonaţi de Părintele Alin Pop, dar şi soliştii vocali Cristina Teutişan şi Cristian Bal.

Cea de-a treia parte a concertului de colinde „Cete de îngeri coboară“ va avea loc joi, 18 decembrie, de la orele 17:00, în Biserica ,,Sfântul Apostol Andrei“ din Beclean. Participanţii vor avea bucuria de a-l întâmpina pe Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care va rosti şi un cuvânt de învăţătură.